Studentă sancţionată dur pentru că, în miez de noapte, a dat muzica tare în cămin. Cazul a ajuns şi în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

O studentă din anul trei a Universităţii Politehnica a fost amendată de Poliţia Locală cu suma de 600 de lei pentru că a ascultat muzică la un nivel ridicat în camera sa de cămin. Tânăra a contestat amenda în instanţă.

Amendă drastică aplicată de un poliţist local din Timişoara unei studente a Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara. Amenda a fost aplicată în data de 21 octombrie 2017, în jurul orei 2.30. P.I. era în camera sa de cămin când un poliţist i-a bătut cu putere la uşă. Tânăra susţine că agentul i-a cerut actul de indentitate, fără să o întrebe în ce cameră stă şi dacă ascultă sau nu muzică. Studenta mai susţine că după câteva minute, portarul a chemat-o la poartă pentru a semna procesul verbal prin care a fost amendată cu 600 de lei pentru producerea de zgomote, larmă şi folosirea aparaturii audio la intensitate mare.

Studenta a contestat amenda în instanţă la Judecătoria Timişoara arătând că muzica se auzea din camera de lângă ea, dar nu era la un volum ridicat, aceasta putând să înveţe pentru examenele restante. În proces, judecătorul a constat că procesul verbal de sancţionare este corect întocmit, dar amenda este prea mare raportat la gradul de pericol social al faptei şi la împrejurările în care fapta a fost săvârşită. Astfel, amenda a fost transfortmată în avertisment, mai ales că studenta era la prima abatere. Poliţia locală nu a fost de acord cu sentinţa şi a contestat-o în instanţă, procesul fiind pe rol la Tribunalul Timiş.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil