Stanciu: „E greu să emitem pretenţii la titlu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul sportiv de la Poli Timişoara încearcă să fie realist în privinţa şanselor alb-violeţilor de a câştiga campionatul, chiar dacă Poli este singura echipă neînvinsă în acest sezon.

Dani Stanciu a povestit cum l-a ratat Rapid pe Ianis Zicu. „Îl cunosc pe Ianis şi ştiam că într-un cadru care să-i asigure liniştea necesară ar da cel mai bun randament. De aceea am şi insistat pentru transferul său. Am profitat de indecizia unor conducători de la Rapid, mai exact a unuia dintre ei, şi am reuşit transferul. Am mare încredere în el, ştiu ce poate şi sunt sigur că va oferi multe satisfacţii cât timp va juca la Poli”, a explicat managerul bănăţenilor.

„Au trecut doar zece etape, sunt echipe destul de bune, e greu de spus cine are prima şansă la titlu. Noi am avut un început de sezon destul de bun, totul se datorează echipei care este foarte unită, au muncit foarte mult, dar trebuie să rămână cu picioarele pe pamânt şi să trateze cu seriozitate fiecare meci”, a declarat Daniel Stanciu la sport.ro.

Fostul impresar este de părere că doar echipele care au investit cel mai mult au dreptul să-şi stabilească drept obiectiv câştigarea campionatului. „E greu să emitem pretenţii la titlu, după ce am facut investiţii minime. Rapid şi Steaua au investit foarte mult şi e normal să îşi propună câştigarea campionatului. Nu sunt rivale pentru noi, sunt principalele candidate la titlu”, a spus oficialul alb-violet.

Acesta nu a ratat ocazia de a-i înţepa pe dinamovişti. „Vorbeam cu băieţii din echipă şi ne gândeam la ceea ce s-a întâmplat cu Helder la Dinamo. La cum merg lucrurile acum în Ştefan cel Mare, cred că numai ca portar nu ar fi făcut faţă acolo”, a mai spus Daniel Stanciu.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online