Şefa ITM Timiş rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornelia Corescu este arestată preventiv. Foto: Sebastian Tătaru

Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan rămân în continuare după gratii. Cornelia Corescu, judecată pentru trafic de influenţă în dosarul „Bani pentru partid“, consideră că tot ce s-a întâmplat este o încercare de la Dumnezeu.

Hotărârea a fost luată ieri de judecătorii de la Tribunalul Timiş, după ce au verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate împotriva celor doi. Hotărârea nu este însă una definitivă, ea putând fi atacată. Pasul a şi fost făcut de apărătorii celor doi, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Timişoara.

Totodată, magistraţii au respins cererile de eliberare ale celor doi, astfel încât aceştia au şanse să rămână în următoarele 60 de zile după gratii. Primul termen în proces a fost fixat pe 9 noiembrie. „Este o încercare pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Prea grea pentru mine. Nu am fost pusă de nimeni, niciodată, să cer bani pentru un partid. Sper să fiu eliberată“, a spus Cornelia Corescu înainte de pronunţarea hotărârii. „Nu am nicio implicare“, au fost singurele cuvinte spuse de Vasile Medeşan.

Bani pentru partid

Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii iulie, Cornelia Corescu, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, împreună cu Vasile Medeşan, au pretins suma de 10.000 lei unui denunţător, administrator la o societate, indicându-i ca banii să fie achitaţi cu titlu de donaţie pentru organizaţia judeţeană a partidului din care toţi trei făceau parte - Partidul Democrat Liberal.

În schimb, Corescu a lăsat să se înţeleagă că va face uz de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi pentru ca aceştia să aplice sancţiuni mai blânde decât cele care se impun firmei administrate de denunţător, firmă care fusese supusă unui control pe linia respectării legislaţiei muncii. Iniţial, în condiţiile în care denunţătorul s-a angajat că va achita suma pretinsă, Cornelia Corescu a dispus ca o angajată din subordine să întocmească două anexe la actul de control, în care să constate aspecte nereale care să atragă sancţiuni mai blânde. Ulterior, după ce denunţătorul a achitat numai 1.000 de lei, Corescu a dispus aceleiaşi subordonate să revină asupra actului de control, astfel încât denunţătorului să îi fie aplicată amenda corespunzătoare. Mai apoi, Cornelia Corescu a condiţionat renunţarea la sancţiunile aplicate de depunerea, de către denunţător, a întregii sume de bani pretinse iniţial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie