Rectorul Universităţii de Vest Timişoara acuză statul român de subfinanţarea învăţământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marilen Pirtea spune că banii primiti de la buget pentru un student sunt prea putini

„Vrem condiţii şi calitate de Sorbona, Oxford, Harvard, cu finanţare de România”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara, acuzând statul român că uită să se gândească la viitorul ţării. Conform acestuia, banii acordaţi pentru „ţinerea” unui deţinut sunt mai mari decât cei plătiţi pentru un student.

Pirtea apreciază finanţarea acordată de stat pentru un tânăr la facultate ca fiind „la limita subzistenţei”, după ce, în acest an, s-a înregistrat minimul istoric de subfinanţare a învăţământului universitar.

„În acest moment, finanţarea per student de la bugetul de stat este de 2.770 de lei, sub alocaţia pe care o primeşte un deţinut, dar costul minim real per student este de 3.700 de lei şi atunci cerem calitate. Noi vrem condiţii şi calitate de Sorbona, Oxford, Harvard, cu finanţare de România”, spune şeful UVT.

„Sunt atât de prioritare şi de importante încât le e frică să se ocupe de ele şi atunci mai bine le lasă la urmă ca să le trateze mai serios, iar alte domenii necesită urgenţă”, spunea Pirtea vorbind despre atenţia guvernamentală promisă mai mereu pentru învâţământ.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie