Povestea românului care a creat fenomenul „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas”. Ce l-a împins să facă asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andy Hertz, fondatorul grupului „Mutat la ţară - Viaţa fără ceas”, care a strâns peste 130.000 de membri

Românii care s-au mutat la ţară sau şi-ar dori să se mute de la oraş la sat împărtăşesc impresii pe un grup de Facebook care reuneşte peste 130.000 de membri: „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas”. Fondatorul grupului este un român întors din Londra să trăiască la sat, în România.

Români care s-au mutat de la oraş la sat sau care vor să facă acest pas împărtăşesc impresii pe grupul de Facebook „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas” creat de Andy Hertz, un român plecat la muncă în străinătate şi întors în România după ce a redescoperit frumuseţea satului românesc. 

Andy, care a adunat în jurul său o întreagă echipă, înfiinţând inclusiv un site, mutatlatara.ro, şi-a spus povestea plecării din România, reîntoarcerii şi stabilirii într-un sat din Apuseni.

„M-am născut în Arad şi am copilărit în Săvârşin. La 13 ani, când a murit mama (pe tata nu l-am avut deloc), am ajuns la Ghilad - în Timiş, în familia unchiului meu, apoi la Timişoara şi mai apoi la Hunedoara. Prin 2005 locuiam în chirie şi lucrurile din acea garsonieră de bloc turn erau tot ce aveam material pe lumea asta, şi totuşi n-am simţit niciodată astfel lipsuri. Ar fi multe de povestit, dar pe scurt, în 2011 am plecat la muncă în Londra şi am locuit acolo până în 2016”, îşi începe Andy povestea, pe grupul „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas”.

În Londra, Andy a început de jos, ca electrician, dar a evoluat rapid ajungând să facă proiecte, să testeze şi să semneze lucrări electrice. 

„Câştigam chiar puţin pentru calificările mele, ceva peste 3.000 de lire pe lună (am început cu 1.400 în primul an). Alţii din domeniu, cu aceleaşi calificări - adică full (mai mult nu poţi face în domeniu în UK) şi cu aceleaşi responsabilităţi (adică construieşti, verifici lucrări sau semnezi acte care spun că nu există risc de incendiu sau moarte din cauze electrice), câştigă acum peste 6.000 de lire pe lună şi dacă aş fi rămas acolo, acum aş fi putut câştiga chiar mai mult, mai ales dacă aş fi făcut lucrări private sau aş fi lucrat sâmbăta. La asta am renunţat când am revenit acasă”, povesteşte tânărul.

Viaţa în Anglia, cu gândul la România

Andy spune că în Anglia nu era totul roz, dar viaţa sa din Londra era „una la care mulţi visează”. „Am avut nenumărate party-uri de firmă şi eram ca o familie la muncă, şi totuşi, mă culcam seara şi mă trezeam dimineaţa cu gândul la ţară. Fiecare examen luat şi fiecare treaptă urcată prin clădirile în care lucram, mă apropiau de ziua întoarcerii acasă. Mă uitam adesea pe geam la cer şi mă întrebam cum o fi vremea în România. Mergeam la întâlniri cu alţi români, la evenimentele ICR, la teatru românesc – cel mai mult mi-a plăcut Marcel Iureş, dar asta nu era suficient.

Auzeam oameni vorbind în limba română prin magazine şi mă prefăceam că îmi caut ceva pe un raft lângă ei, doar ca să-i aud vorbind, nici nu conta ce spuneau. Erau de-ai mei. Cu unii intram în vorbă, pe alţii doar mă bucuram că-i auzeam. Uneori, printr-o intersecţie aglomerată sau în autobuz, căutam poze pe net cu slănină şi ceapă, când puteam să îmi fi cumpărat orice aş fi vrut de prin supermarketuri”, mai povesteşte fondatorul grupului „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas”.

„Parcă m-aş fi născut a doua oară”

Venit în 2016 în concediu în România, Andy se pregătea să se întoarcă în Anglia pentru încă trei ani. „Atât îmi calculasem eu că era destul ca să mai strâng nişte bani. Dar ce să vezi, am cunoscut întâmplător în Apuseni nişte oameni mutaţi la ţară în chirie şi brusc parcă m-am trezit, parcă m-aş fi născut pentru a doua oară. Am descoperit o lume nouă, minunată, şi am decis instant să nu mai plec la Londra, ci să-mi caut o casă la ţară, la munte. Dacă ei puteau trăi la ţară şi au găsit soluţii, puteam şi eu. Mi-am dat seama că ceea ce am găsit aici, la ţară, e mult mai aproape de sufletul meu, de viaţa pe care mi-o doream. Restul e istorie”, povesteşte Andy.

Tânărul susţine că de când s-a mutat la ţară sute de oameni i-au trecut pragul şi a primit mii de mesaje. „Am o familie minunată, vecini cu care mă înţeleg excelent, 4 câini şi 2 motani, am natura, am publicat trei cărţi şi mă pregătesc să public încă una dedicată fetiţei mele... şi vă am pe voi alături cu gândul. Am tot ce-mi trebuie acasă, în ţara mea, într-un cătun, şi n-am regretat o secundă faptul că m-am întors! Între timp am cunoscut şi sute de oameni care s-au mutat la ţară şi am citit mii de postări despre astfel de cazuri.

Avem pe grup oameni care se bucură de atmosfera caldă şi prietenoasă pe care am întreţinut-o sau protejat-o aşa cum am ştiut noi, eu şi colegii mei, iar legăturile, postările, pozele şi tot ce găsim aici, vin din bucuria de a fi împreună pe acest drum, al satului. Consider că mutarea la ţară este o şansă pentru noi, pentru sate şi, desigur, pentru România. Va dura timp până să înţelegem ce putem face aici, ce forţă avem, cine suntem şi ce valoare au satele noastre şi viaţa”, a mai scris fondatorul comunităţii „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Românul care a lăsat Londra pentru o viaţă liniştită într-un sat de munte din Apuseni: „Majoritatea celor de la oraş trăiesc aidoma unor roboţi“

Fondatorul comunităţii „Mutat la ţară - Viaţa fără ceas“: România rurală ar avea o şansă prin extinderea internetului. Tinerii vor să se retragă în natură, dar au nevoie de conexiune cu restul lumii

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”