Poliţiştii au pus ochii pe motocicliştii din Timişoara. A început vânătoarea celor care merg cu viteză şi fac zgomot FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au oprit motocicliştii pentru control FOTO Ş.Both

Poliţiştii de la Serviciul Rutier Timiş împreună cu cei de la Biroul Rutier Timişoara au demarat de câteva zile o amplă acţiune de control care a vizat conducătorii de motociclete din oraş.

Vineri seara, poliţiştii au controlat 35 de motociclete, 130 de autoturisme şi au legitimat 150 de persoane. În
urma controalelor, au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale, dintre 22 au fost aplicate motocicliştilor. 

GALERIE FOTO

37 de amenzi au fost date pentru nerespectarea prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice, iar alte trei pentru folosirea în condiţii de zgomot a echipamentelor de propulsie. 

„Poliţiştii rutieri acţionează în aceste zile pentru verificarea legalităţii conducătorilor de motociclete şi mopeduri, vrem să atragem atenţia că motocicliştii şi mopediştii reprezintă o categorie vulnerabilă în trafic, avem destul de multe accidente în care aceştia sunt implicaţi. Principala cauză este viteza excesivă a acestora şi faptul că nu se asigură la schimbarea direcţiei de mers. Din păcate mulţi conduc fără a deţine permis. Asta e şi scopul acestor acţiuni, de a verifica motocicliştii dacă au consumat alcool sau substanţe interzise, de asemenea verificăm starea tehnică a motocicletelor”, a declarat Ioan Lazăr, inspector principal la Poliţia Rutieră.  

Poliţiştii au primit ajutor şi din partea celor de la Registrul Auto Român, care au adus cu ei echipament pentru verificarea stării tehnice a motocicletelor, dar a maşinilor tunate. 

Specialiştii de la RAR au identificat opt motociclete cu deficienţe tehnice.  

„Din păcate sunt destul de multe motociclete care nu respectă normele tehnice prevăzute de legislaţia în vigoare. Scopul acţiunii este şi acela de a verifica nivelul de poluare fonică. Din păcate unii dintre motociclişti produc mult zgomot, ceea ce duce la indignarea locuitorilor. Cu ajutorul colegilor de la RAR verificăm sistemele de evacuare ale motocicletelor. Cu siguranţă aceste acţiuni vor continua, acestea vor avea loc în special pe timpul nopţii”, a mai spus Ioan Lazăr.  

Totodată, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere şi au retras opt certificate de înmatriculare. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa