Noua Dreaptă Timişoara pichetează Consulatul Serbiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiuni similare vor avea loc în faţa unor reprezentanţii diplomatice sârbeşti din mai multe state europene. Timişorenii sunt solidari cu patrioţi sârbi şi suporerii echipei Steaua Roşie Belgrad, arestaţi pentru violenţe.

Membrii organizaţiei Noua Dreaptă din Timişoara se pregătesc pentru un protest mai puţin obişnuit. Aceştia se vor aduna, miercuri, în faţa Consulatului Serbiei, pentru a atrage atenţia vizavi de condamnarea unor suporteri al clubului Steaua Roşie Beograd.

“În virtutea relaţiilor bune pe care le-a avut în permanenţă cu mişcările patriotice sârbeşti, dar mai ales datorită tratamentului extrem de dur la care sunt supuşi naţionaliştii şi unii suporteri de fotbal neraliaţi standardelor comunistoide, injust numit <europene>, din ţara vecină, Noua Dreaptă Timişoara a hotărât să se alăture chemării disperate a camarazilor sârbi”, se arată în comunicatul de presă al Noii Drepte Timişoara.

Susţinere pentru huliganii Stelei Roşii
 

Aceştia vor picheta paşnic Consulatul Serbiei, acţiuni similare urmând să aibe loc în faţa unor reprezentaţii diplomatice sârbeşti din mai multe state europene, inclusiv Rusia.

“Sunt de notorietate cazurile lui Uros Misic, suporter al clubului Crvena Zvezda, condamnat la 10 ani de închisoare, pentru un presupus atac asupra unui om de ordine şi al lotului de „Grobari”, condamnat la 240 de ani de puşcărie pentru o presupusă ucidere a unui suporter francez (în circumstanţe neclarificate încă), în condiţiile în care liderul unui grup de terorişti albanezi care a măcelărit aproape un sat sârbesc în Kosovo a primit 15 ani de închisoare!”, se mai arată în comunicatul Noii Drepte.

La toate acestea se adaugă şi arestările în masă proferate în urma contramanifestaţiei spontane din octombrie 2010, când a avut loc o paradă a homosexualilor la Belgrad. “Mulţi dintre tinerii patrioţi şi suporteri sârbi care au apărat onoarea Belgradului se află încă după gratii, unii riscând ani grei de puşcărie!”, a mai spun cei de la Noua Dreaptă Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști