Maşina poliţiei a fost atacată cu o rangă de un bărbat care a apelat la serviciile unei prostituate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii se aflau în misiune pentru combaterea prostituţiei stradale Foto: arhivă

Poliţiştii efectuează cercetări asupra unui bărbat de 34 de ani, care le-a avariat maşina, după ce a fost surprins că a acostat o prostituată pe Calea Şagului

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale s-au aflat într-o misiune pentru combaterea proxenetismului şi prostituţiei stradale. În timpul filajului pe Calea Şagului, aceştia au văzut o maşină care a oprit pe marginea drumului pentru a acosta o prostituată. 

Femeia a urcat în maşina clientului, iar poliţiştii au plecat în urmărirea lor. Şoferul s-a oprit pe un teren viran, însă, după zece minute, poliţiştii, care doreau să realizeze un flagrant, i-au interupt pe cei doi din activitate. 

Bărbatul s-a speriat a demarat în trombă, în încercarea de a scăpa de oamenii legii. Poliţişti l-au urmărit până în Chişoda, unde au avut parte de o mare surpriză. 

Omul a coborât din maşină cu o rangă şi a început să lovească maşina în care se aflau doi poliţişti. 

Bărbatul de 34 de ani a fost până la urmă imobilizat şi predat unui echipaj de la Secţia 2. Dus la poliţie, acesta a declarat că nu ştia că cei care îl urmăresc sunt poliţişti. El s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de distrugere.  

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €