Lugojul găzduieşte în acest sfârşit de săptămână primul său festival dedicat motocicliştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Permisul de conducere ar putea deveni obligatoriu din ianuarie 2013

Evenimentul numit "Rock pe 2 roţi" se va desfăşura de vineri până duminică, iar publicul ţintă nu este format doar din motociclişti, ci şi din biciclişti sau iubitori de muzică rock de calitate.

Festivalul organizat de autorităţile locale împreună cu Road Patrol MC Lugoj şi Lugoj Bike Team va avea loc în incita bazei sportive a Liceului Agricol, la ieşirea din Lugoj spre Timişoara. De-a lungul celor trei zile, se vor desfăşura numeroase evenimente, începând de la demonstraţii de îndemânare pe motocicletă sau bicicletă, până la concursuri, tatuaje sau piercinguri. Organizatorii îi asigură pe cei interesaţi că vor fi asigurate condiţii de campare decente, iar berea va fi prezentă în cantităţi însemnate.

Atmosfera va fi întreţinută de nu mai puţin de 13 formaţii de rock: Chiroptera, Deity, Era Ticăloşilor, Faceplant, Gargatze, Genocide God, Immemor, Masterpiece, Pandora, Paradigm, Reversed, Voices of Silence şi Sanctuar. Intrarea la festival costă 25 de lei.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026