Lecţia de anticorupţie primită de doi albanezi care au vrut să îi facă o „surpriză” unui poliţist român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi cetăţeni albanezi, Damzi Julian şi Hidri Imer, sunt judecaţi de Tribunalul Timiş pentru dare de mită după ce au încercat, în toamna anului 2015, să îl cumpere cu 300 de euro pe un poliţist de frontieră din Timiş. Poliţistul a anunţat Direcţia Generală Anticorupţie, iar albanezilor li s-a organizat un flagrant.

Un dosar de dare de mită aflat pe rolul Tribunalului Timiş scoate la iveală modul în care un albanez care avea interdicţie de a intra în România şi prietenul său, tot albanez, au încercat să îl cumpere pe un poliţist de frontieră de la Vama Jimbolia. Se întâmpla în noiembrie 2015. La volanul unui Mercedes cu numere de Albania, Hidri Imer s-a prezentat la punctul de trecere a Frontierei de la Jimbolia, pentru a intra din Serbia în România. Pe scaunul din dreapta al maşinii se afla prietenul lui Imer, Julian Damzi, tot albanez.

În momentul în care le-a verificat documentele albanezilor, agentul – şef Roberto Jităraşu a constatat că în paşaportul şoferului erau 100 de euro, iar în al pasagerului din dreapta 50 de euro. Agentul l-a chemat imediat pe şeful de tură, Gabriel Alin Scurtu, şi, în prezenţa acestuia din urmă, le-a comunicat albanezilor că „fapta de a oferi bani unui organ de poliţie constituie infracţiune pe teritoriul României”, le-a înmânat paşapoartele cu banii în ele şi le-a cerut să îi înmâneze documentele „curate”. Poliţistul de frontieră avea să constate că Hidri Imer figurează cu interdicţie de intrare în spaţiul Schengen, ca urmare a unei alerte emise de autorităţile italiene.

În momentul acela, poliţistul le-a cerut albanezilor să se retragă de pe banda de intrare în ţară pentru a nu bloca traficul şi le-a solicitat să aştepte pentru a face verificări în ceea ce îi priveşte. Agentul a anunţat imediat Direcţia Generală Anticorupţie cu privire la faptul că albanezii încearcă să îl cumpere.

Timp de câteva ore, cât albanezii au fost puşi să aştepte pentru ca autorităţile italiene să comunice motivele pentru care Hidri Imer nu poate intra în România, albanezul a încercat în repetate rânduri să îl cumpere pe poliţist, plusând de la 150 de euro, la 200, iar mai apoi la 300. „Un cadou, o cafea, o şampanie”, au fost argumentele cu care albanezul a încercat să îl convingă pe poliţist.

În orele în care albanezii au fost puşi să aştepte, ofiţerii DGA au pregătit şi interceptările discuţiilor, din care reiese insistenţa albanezilor, dialogul fiind purtat în engleză:

Damzi Julian: Vreau să vă dau un mic cadou fiindcă e ziua mea.
Scurtu Gabriel: Nu, nu, nu...
Jităraşu Roberto: În România, vorbesc româneşte, asta-i....cum se zice?
Damzi Julian: Un mic cadou....surpriză
Jităraşu Roberto: Dar pentru noi e o infracţiune, înţelegi? Pentru noi e infracţiune.
Damzi Julian: Dacă-mi face plăcere...

Hidri Imer: Deci, se poate să mergem la Timişoara sau nu?
Jităraşu Roberto: Nu.
Hidri Imer: E ziua lui. Sunt puţini, e puţin?
Scurtu Gabriel: Nu, bani nu vreau.
Damzi Julian: Sunt pentru cafea.
Jităraşu Roberto: Înţeleg, dar în România nu se poate pentru că legea zice că....


Jităraşu Roberto: Nu bei cafea pentru că nu bei cafea, înţelegi?
Damzi Julian: E ca un cadou. Cafeaua...
Jităraşu Roberto: Ce e cadou?
Damzi Julian: E ziua mea. Dacă cineva mă sună şi îmi spune ce vrea de Crăciun....
Jităraşu Roberto: Nu se face un cadou la frontieră poliţiei, nu? E normal să faci cadou Poliţiei?
Damzi Julian: Şi regina....regina....primeşte cadou. Toţi oamenii. Şi preşedintele, şi primul ministru...

După aproximativ de jumătate de oră de negocieri, timp în care albanezii au fost înregistraţi, ofiţerii DGA au intervenit, realizând flagrantul. Damzi Julian a insistat chiar şi după flagrant că vrea să îi dea un cadou poliţistului pentru că este ziua sa de naştere. „Vreau să îi dau...ca să sărbătorim”, le-a spus albanezul ofiţerilor DGA. Julian Damzi nu a reuşit să îi ofere un „cadou” poliţistului de frontieră. A primit în schimb cadou un dosar penal pentru dare de mită, dosar care se judecă la Tribunalul Timiş, cu următorul termen în 20 martie. 

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat