Jucător de păcănele, prins „la lucru” cu certificatul COVID al altei persoane. Cum a fost descoperit falsul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul este cercetat pentru fals privind identitatea FOTO (arhivă)

Un tânăr de 21 de ani din Timişoara este cercetat penal după ce s-a dus la păcănele cu certificatul COVID eliberat pe numele altei persoane. Poliţiştii l-au prins în momentul în care i-au cerut să prezinte, pe lângă certificat, şi buletinul.

Poliţiştii din Timiş au dat în ultimele 24 de ore 60 de amenzi în valoare de peste 22.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. Dintre acestea, 54 de amenzi au fost date pentru nepurtarea măştii sanitare în spaţiile publice închise sau deschise. Patru sancţiuni au fost aplicate pentru neprezentarea Certificatului Digital Verde privind COVID-19 şi două sancţiuni pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.

Poliţiştii i-au întocmit şi un dosar penal unui tânăr de 21 de ani care a fost prins într-o sală de păcănele cu certificatul COVID al altei persoane.

„În data de 16 octombrie, în jurul orei 19.30, un bărbat, în vârstă de 21 ani, aflându-se în incinta unei săli de jocuri electronice de pe bulevardul Eroilor de la Tisa, a prezentat pe telefonul mobil un cod QR, care nu corespundea cu datele acestuia din cartea de identitate, fapt pentru care a fost condus la sediul secţiei de poliţie. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals privind identitatea”, a anunţat Poliţia Timiş.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Pedeapsa aplicată de judecător unui tânăr care s-a răzbunat pe păcănelele „flămânde” de bani

VIDEO Unde l-a dus dependenţa de păcănele pe un tânăr, tată a doi copii. Sentinţa grea primită pentru că a jefuit o sală de jocuri

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă