Inventatorii timişoreni, medaliaţi cu aur pentru o instalaţie care face biogaz din deşeuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O instalaţie care produce biogaz folosind deşeuri municipale a adus României medalia de aur la Salonul Internaţional Idei - Invenţii - Noi Produse din Germania - iENA 2010, desfăşurat la Nürnberg. Reprezentanţii Banatului au ajuns în fruntea clasamentului inventatorilor europeni datorită unui sistem care reduce atât costurile, cât şi nivelul de poluare.

Se iau deşeuri municipale şi se introduc într-un bazin de fermentaţie. Biogazul rezultat este trecut printr-un filtru pentru reţinerea hidrogenului sulfurat, iar apoi, printr-un filtru de captare a dioxidului de carbon, se obţine o concentraţie în metan de peste 80 la sută.

Aceasta este, pe scurt, reţeta prin care cercetătorii timişoreni au reuşit să obţină biogaz, fără poluare şi consumuri energetice mari, pornind de la resturi cărora aproape nimeni nu le mai dă importanţă. Invenţia a adus echipei formate din reprezentanţi ai Universităţii Politehnica Timişoara (UPT), ai Colterm şi ai unei firme private, medalia de aur la Salonul Internaţional Idei - Invenţii – Noi Produse din Germania – iENA 2010, care s-a desfăşurat în perioada 28 - 31 octombrie 2010, la Nürnberg.

Patru brevete de invenţie

 „Invenţia se referă la un procedeu şi o instalaţie de obţinere de biogaz din deşeuri municipale biodegradabile, purificarea biogazului şi reţinerea unei părţi din dioxidul de carbon”, a explicat Ioana Ionel, coordonator al proiectului EPOC- Energie pentru un oraş curat, în cadrul căruia a fost dezvoltată instalaţia inovatoare.

Proiectul pilot a fost instalat pe platforma Colterm şi foloseşte, în această fază, resturi menajere de la Retim. „Gazul obţinut poate înlocui gazul metan, putând fi folosit într-o serie de procese de încălzire”, a explicat Valeriu Barboni, reprezentant al Colterm în proiect. Reprezentanţii UPT în proiect au deja experienţă în domeniul valorificării deşeurilor. Facultatea de Mecanică se mândreşte cu obţinerea a patru brevete de invenţie, în ultimii ani.


Instalaţia a fost amplasată pe o platformă Colterm 

Una dintre invenţii vizează arderea combinată a cărbunilor cu deşeuri de biomasă, alta reprezintă o instalaţie de biogaz din resturi vegetale. De asemenea, există şi o invenţie care vizează epurarea Mercurului din gazele arse. „Instalaţia premiată la Nürnberg, pentru producerea de biogaz din deşeuri municipale, este în curs de brevetare”, a explicat Francisc Popescu, participant în proiect din partea UPT.

90 de ani de Politehnică


Facultatea de Mecanică se mândreşte cu o serie de brevete

Pe data de 11 Noiembrie 2010, Universitatea Politehnica din Timişoara aniversează 90 de ani de existenţă, înfiinţare consemnată prin semnarea de către Regele Ferdinand I al României, la Sinaia, pe data de 11 Noiembrie 1920, a Decretului Regal. Evenimentul va fi marcat printr-o serie de expoziţii şi ateliere despre profesorii şi absolvenţii universităţii. La manifestări şi-au anunţat prezenţa  Principele Radu, rectori ai universităţilor din Europa şi din România, dar şi Doctori Honoris Causa ai Universităţii Politehnica din Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online