Incendiul de la Teatrul Ring din Viena a grăbit înfiinţarea la Timişoara a primei Salvări de provincie din Imperiul Austro-Ungar

În 1886 s-a constituit societatea voluntară de salvare la Timişoara. Oraşul de pe Bega a fost prima urbe provincială din Imperiul Austro-Ungar care se putea mândri cu o astfel de instituţie modernă, specializată în ajutorarea şi transportul suferinzilor şi bolnavilor.

Instituţia "Salvarea" s-a înfiinţat la Timişoara în 1886, la doi ani după catastrofa provocată de izbucnirea unui incendiu mistuitor în clădirea Teatrului Ring din Viena, unde au murit 1.000 de persoane.
 

În fosta Ungarie, "Salvarea" din Timişoara e cea dintâi instituţie de acest gen, specializată în ajutorarea şi transportul suferinzilor şi bolnavilor. Trebuie spus că după incendiul de la Viena, numeroase oraşe au fost nevoite să îşi organizeze o societate de salvare, iar Timişoara a fost rapidă. Prima "Salvare" de la Budapesta avea să ia fiinţă anul următor, în 1887.

"A mai grăbit înfiinţarea ei şi următoarea întâmplare: în anul 1885 în faţa vestitei cafenele "Împăratul Turcesc" din cartierul Fabric, s-a întâmplat o mare nenorocire. Un trecător a alunecat pe gheaţa care se prinsese pe podul care trecea peste un braţ al Begheiului din faţa cafenelei şi căzând în apă, s-a înecat. Mulţimea privitorilor n-a putut face nimic pentru salvarea celui nenorocit, neavând unelte necesare pentru salvare", a povestit istoricul Nicolae Ilieşiu, în "Timişoara -monografie istorică".

La iniţiativa şi insistentele lui Georg Neumann, directorul Primei Case de Păstrare din Timisoara, şi primul director al "Salvării", ale comerciantului Alexander Kohn şi ale lui Karl Rosenstein, s-au pus bazele Societatii “Salvarea”.

Statutele societăţii au fost aprobate de adunarea generală a membrilor la 2 decembrie 1886.

În anul 1887, “Salvarea” îşi procura trei bărci şi mai multe prăjini, pe care le-a aşezat în locurile cele mai periculoase şi primejdioase ale Begheiului. După ce în anul 1890 Ministerul de Interne a aprobat statutele societăţii, instituţia a primit o subvenţie anuală din partea Primăriei, pentru achiziţionarea uneltelor şi mijloacelor de transport necesare.

"Sediul societăţii se afla în edificul parohiei sârbeşti din cartierul Fabric. Greutăţile începutului sunt atât de mari, încât Societatea nu odată e ameninţată cu desfiinţarea", mai scrie Ilieşiu.

La început, voluntarii societăţii au fost solicitaţi anual la 120 – 150 de cazuri. Până la începutul primului război mondial, numărul intervenţiilor de salvare a crescut la 5.000 de cazuri pe an.

În 1890, “Salvarea” din Timişoara a reuşit să achiziţioneze trei trăsuri. 

La cumpăna secolelor al XIX-lea şi XX-lea şi-a amenajat un birou central pe strada Franz Josef, din cartierul
Cetate, care avea instalat şi un post telefonic, iar pe lângă remiza pompierilor voluntari din Cetate s-a amenajat un depozit pentru adapostirea recuzitelor. 

În locurile publice unde se adună multa lume – târguri, spectacole de teatru şi de circ, kirwei-uri etc – după un timp prezenţa celor de la “Salvare” era obligatorie.

Primele maşini sunt Lloyd şi Daimler

Prin anul 1913 apar primele trăsuri cu cai, ceea ce înlesneşte mult activitatea salvatorilor voluntari. Tot în acest an se centralizează toate posturile de salvare de pe teritoriul oraşului. 

Postul central va funcţiona într-o clădire modestă de pe actual stradă Grigorescu nr. 2. Primăria oraşului Timişoara donează “Salvării” două automobile sanitare, marca Lloyd şi Daimler. 

Până la sfârşitul războiului , “Salvarea” din Timişoara a intervenit în 40.000 cazuri, participând intens la transportul soldaţilor răniţi, de la gară până la spitale, respectiv de la spitalele de campanie la gara etc.

"În epoca românească societatea a progresat mult, cumpărându-şi pe rând un automobil sanitar Citroen, apoi două maşini Fiat şi un Ford. În 8 septembrie 1936 societatea se mută în edificiul propriu din strada Milano nr.1, o clădire impozantă şi bine întreţinută", a mai arătat Nicolae Ilieşiu.

Primii preşedinţi ai "Salvării" din Timişoara: Georg Neumann (1887-1891), David Herzl (1891-1919), Eduard Prochaska (1919-1942) - acesta din urmă fiind şi patronul celor mai mari mori din Timişoara şi Banat. 

În perioada comunistă, până în 1989, în Romania nu a existat practic asistenţă medicala de urgenţă prespitalicească. Ea era doar schiţată pe lângă principalele spitale din judet, fiind arondate şi un număr de autosanitare deservite în general de conducatori auto şi uneori câte un asistent medi