„Guvernul din umbră” are soluţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul Consiliului Consultativ al Primăriei, Ovidiu Şandor, susţine că majorarea taxelor locale nu este o soluţie. „Guvernul din umbră” are doar rol consultativ, putând fi considerat un sfat al bătrânilor, care vine cu câteva soluţii pentru Timişoara.

Primăria Timişoarei a propus un proiect de hotărâre prin care intenţionează să majoreze taxele şi impozitele locale, dar şi să introducă o taxă nouă, cea de habitat, de 40 de lei pe an, pentru reabilitarea clădirilor istorice. La nivelul oraşului s-a constituit, mai demult, un Consiliu Consultativ, format din specialişti incontestabili în domeniile lor de activitate.


Consiliul, al cărui preşedinte este Dan Bedros, fostul preşedinte Alcatel-Lucent pe Europa de Sud-Est, iar secretar omul de afaceri Ovidiu Şandor, a luat poziţie la dezbaterea publică pe marginea taxelor locale. „Lipseşte orice motivare a nevoii de majorare a acestor taxe. În mod normal această propunere ar trebui însoţită de o schiţă de buget pe 2011 din care să reiasă nevoia acestei dublări de taxe şi care ar fi destinaţia veniturilor suplimentare astfel obţinute”, a spus secretarul Consiliului Consultativ, Ovidiu Şandor. În analiza pe buget pe care a prezentat-o în dezbaterea publică, omul de afaceri a atras atenţia că anul trecut au crescut cheltuielile de personal şi subvenţiile în timp ce investiţiile au scăzut.


Soluţii de bun simţ


„Aceste creşteri reprezintă 16,5 milioane de euro. Doar creşterile!”, subliniază Ovidiu Şandor. Acesta a propus şi soluţiile pentru economisirea banilor publici din care să se facă investiţii. „Una din soluţii este renegocierea contractelor păguboase pentru achiziţii publice sau prestării servicii, cum ar fi întreţinerea spaţiilor verzi pentru care primăria plăteşte două milioane de euro pe an”, a spus Şandor.
Atragerea banilor europeni, creşterea sumelor pentru investiţii şi colectarea mai bună a taxelor şi impozitelor sunt alte soluţii propuse de reprezentanţii Consiliului Consultativ.


Soluţii acceptate şi nu prea


Dezbaterea publică de joi s-a transformat într-un circ, una din singurele poziţii şi analize pe obiect având-o secratarul „guvernului”, căruia şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, i-a mulţumit la final pentru modul în care a pus problema. Cu toate acestea nu toate propunerile lui Şandor sunt acceptate. „Unele lucruri pot fi luate în considerare, dar în unele situaţii domnul Şandor a vorbit în necunoştinţă de cauză”, a spus Bodo, care a promis că va transmite un răspuns la memoriul Consiliului Consultativ.


Decizia de majorare sau menţinere a taxelor va fi luată de consilierii locali

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare