GALERIE FOTO Drama bătrânului trimis de justiţie în pădure: "Mafia locuinţelor o să mă urmărească"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama lui Octavian Dumitrescu, bătrânul căruia i s-a vândut apartamentul cu acte false, este departe de a se fi încheiat odată cu obţinerea sentinţei favorabile. Ajuns boschetar, bătrânul a aflat cu greu că şi-a recăpătat locuinţa. Sănătatea pierdută în cei trei ani nu i-o poate reda însă nimeni.

În 28 noiembrie „Adevărul” a publicat sentinţa potrivit căreia Octavian Dumitrescu a fost declarat câştigător în procesul în care locuinţa i-a fost furată şi vândută cu acte false. Ajuns pe drumuri după ce a fost lăsat fără casă, Octavian Dumitrescu nu a mai putut fi contactat de nimeni. Dumitrescu obţinea singurele informaţii despre proces în vizitele făcute la redacţia „Adevărul” din Timişoara. De câteva luni, bătrânul parcă intrase în pământ.



Chiar dacă sentinţa a fost publicată în urmă cu mai bine de o săptămână, bătrânul nu a ştiut că a câştigat. În urmă cu câteva zile, fratele lui Octavian Dumitrescu a văzut ştirea şi le-a alarmat pe rudele din Timişoara, care au pornit în căutarea lui Dumitrescu. Acesta a venit ieri, la redacţia „Adevărul” cu ochii în lacrimi. „Nu mai speram să mi se facă dreptate. Nu îmi vine să cred. După ce o să recuperez apartamentul o să îl vând şi o să mă mut în altă parte pentru că cei care au vândut locuinţa fac parte din mafia asta cu locuinţe şi o să mă urmărească”, a declarat bătrânul, incoerent şi vizibil afectat de cei trei ani de „stradă”. Dumitrescu a spus că doarme într-un cămin pentru oamenii străzii şi este sub tratament, fiind blonav.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online