FOTO Cum a fost urâţită o clădire istorică din Timişoara. „Nu doar că nu s-a respectat cromatica, dar o clădire trebuie zugrăvită în întregime“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casele gemene Csermak, din cartierul istoric Iosefin, au continuă să sufere de pe urma celor care nu dau doi bani pe patrimoniul Timişoarei.

Nu cu multă vreme în urmă, turnul din dreapta, aflat în pericol de prăbuşire, a fost refăcut după ce arhitectul Valentin Luca a întocmit un proiect de restaurare, în valoare de 10.000 de euro, pe care l-a donat asociaţiei de locatari. Pentru lucrarea efectivă, 90 la sută din bani au fost daţi de Primărie, restul de locatari. A urmat şi restaurarea faţadei.

Din păcate, Asociaţia de locatari din casa geamănă, a cărui turn a fost restaurat în urmă cu mai mulţi ani tot din fondurile municipalităţii, nu s-au urnit să refacă şi faţada. Doar partea de jos avea să fie zugrăvită în concordanţă cu imobilul de lângă.

Când toată lumea se aştepta să urmeze totuşi o uniformizare, s-a întâmplat ca proprietarul noului magazin de electrice să aibe alte gusturi. Acesta a revopsit parterul cu un roşu ţipător. Pe lângă faptul că există un regulament pentru cromatica clădirilor din Timişoara, care nu a fost respectat, dar proprietarul nu a avut nici autorizaţie de Directia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Timiş.

Înainte de restaurarea casei din dreapta (sus) după restaurare (în mijloc) şi după vopsirea clădirii diin stânga (jos)



Sorin Predescu, şeful direcţiei, sesizat de lucrarea din zona Iosefin, a trimis un control la faţa locului.

“Am trimis o colegă să vadă despre ce este vorba. Prea multe nu se poate comenta despre cum s-a vopsit clădirea. Nu doar că nu s-a respectat cromatica, dar o clădire trebuie zugrăvită în întregime, nu pe bucăţi. Proprietarul a promis că va reface zugrăveala până săptămâna viitoare”, ne-a declarat Sorin Predescu.


 

Imobilul din Iosefin a fost construit în 1907 şi a aparţinut fraţilor gemeni Nandor şi Tamas Csermak. Era o clădire apartemente pentru închiriat. Străduţa îngustă dintre cele două imobile ar fi trebuit să se fie o copie a cunoscutei străzi Vaci utca din Budapesta, unde cei mai faimoşi şi avuţi oameni ai capitalei maghiare îşi cheltuiau banii, devenită acum atracţie turistică, cu magazine, restaurante, cafenele, aflate pe stradă sau în curţi interioare. Venirea primului Război Mondial a schimbat lucrurile.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat