Fost manager din Grupul Tender, noul arhitect-şef al Timişoarei. Calităţile de lider, descoperite în curtea şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Almăjan, noul arhitect-şef al Timişoarei FOTO Primăria Timişoara

Primăria Timişoara a finalizat concursul pentru postul de arhitect-şef al Timişoarei. Câştigătorul concursului este Gabriel Almăjan. Înainte de a avea propria firmă de arhitectură, Almăjan a ocupat o funcţie de conducere în cadrul Grupului Tender Imobiliare, devenit între timp Grupul Imobiliar Trustee.

„Gabriel Almăjan este apreciat ca fiind un arhitect vizionar, portofoliul său incluzând în principal construcţia de clădiri medii şi mari de apartamente, hale industriale şi birouri, centre multifuncţionale, facilităţi de divertisment şi sport, precum şi restaurarea de clădiri istorice. 

În 2004 a înfiinţat o firmă de arhitectură (n.r. ATG Studio), iar împreună cu echipa pe care a coordonat-o a realizat numeroase proiecte urbanistice şi arhitecturale mari, ale căror bugete s-au situat între 1 şi 40 de milioane de euro”, a anunţat Primăria Timişoara.

Municipalitatea a mai anunţat că „anterior anului 2004, Gabriel Almăjan a ocupat o funcţie de conducere într-o companie de dezvoltare imobiliară responsabilă de dezvoltarea urbană majoră în mai multe oraşe din România şi Spania”.

Primăria Timişoara nu menţionează numele companiei de dezvoltare imobiliară, dar potrivit unui articol de pe eximbank.ro, Almăjan a ocupat o funcţie de conducere în cadrul Grupului Imobiliar Tender.  

„A fost o experienţă deosebită pentru mine acea perioadă. Am avut multiple responsabilităţi de conducere, de la coordonarea unei echipe multidisciplinare de peste 25 de arhitecţi şi ingineri inclusiv inginerii site-ului, supravegherea resurselor proiectului şi a cheltuielilor cu costurile şi logistica, la comunicarea cu alte companii din grup şi raportarea către consiliul Tender Group.

În urma unei analize retrospective, nu sunt doar un visător, norocos că s-a născut cu talent la desen aşa cum consideră mulţi. De mic copil, am considerat că cel mai important este să ne descoperim pe noi înşine. Aşa am observat, de când jucam fotbal în curtea şcolii, că am însuşiri de lider. Îmi place să organizez lucrurile şi să mă asigur că eu şi colegii mei ne îndreptăm într-o direcţie precisă. Îmi place să ofer o direcţie, bineînţeles, stabilită în urma consultărilor cu ceilalţi”, spunea Gabriel Almăjan, potrivit eximbank.ro.

Dominic Fritz, despre noul arhitect-şef al Timişoarei

„În finala concursului pentru postul de arhitect-şef au fost două candidaturi. Alegerea comisiei a fost extrem de grea, având în vedere că ambii candidaţi sunt experimentaţi şi ar fi meritat să deţină acest post extrem de important pentru Timişoara, care, din păcate, în ultimii ani a fost ocupat doar interimar. Îl felicit pe noul nostru coleg şi îi urez spor la muncă. Domnul Almăjan va avea nişte obiective clare: să finalizeze noul PUG al Timişoarei, să restructureze şi să digitalizeze Direcţia de Urbanism, astfel încât cererile depuse de timişoreni să fie rezolvate rapid şi predictibil, şi să întărească capacitatea primăriei de a construi o viziune urbanistică proprie pentru dezvoltarea oraşului”, a spus primarul Dominic Fritz. 

Concursul pentru postul de arhitect-şef a fost lansat de Primăria Timişoara la finalul lunii martie. La concurs s-au prezentat alţi trei competitori. Din comisia de concurs au făcut parte trei  profesionişti în domeniu: arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Cluj, cel al Reşiţei şi cel al Timişului. 

Vă mai recomandăm:

Primul oraş din România în care vaccinarea anti-COVID se poate face în cabinetele medicilor de famile

Se deschide cel mai mare centru de vaccinare din Timişoara. 720 de persoane pe zi pot fi imunizate cu Pfizer-BioNTech

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie