Elevii de aur ai Timişoarei. Vezi topul celor mai sclipitoare minţi ale tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii timisoreni au adus rezultate deosebite orasului

Avem cu ce! Banatul dovedeşte că e fruntea, mai ales când vine vorba de generaţia viitorului. De-a lungul anului şcolar care se sfârşeşte, Timişoara a dovedit că se poate lăuda cu minţi sclipitoare - de la rezultate olimpice naţionale şi internaţionale, la invenţii sau rezultate deosebite, tinerii au adus cinste oraşului cu premii şi titluri de renume.

Tinerii timişoreni au obţinut anul acesta cinci din 100 de premii la Olimpiada Naţională de Limba Română. După şase ani, timişorenii s-au întors de la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română cu premiul întâi. atiana Topciov este elevă în clasa a V-a a Şcolii Generale nr. 24 din Timişoara. Deşi mama ei spune că acasă vorbeşte limba bulgară, ea a reuşit să îi impresioneze pe cei din juriul de la Iaşi cu aptitudinile ei de comunicare. Tânăra a obţinut premiul pentru „calitatea demersului analitic în discursul ei oral".

Click pe poze pentru IMAGINI cu ELEVII DE AUR ai Timişoarei!

La numai 13 ani, Mădălina Coroiu nu ratează niciun concurs. Are cel puţin un premiu pentru toate materiile pe care le-a studiat. Spune că cea mai mare supărare a ei sunt două olimpiade care au loc simultan, pentru că nu poate ajunge la ambele. Mădălina este un exemplu şi pentru profesori.

Cel mai performant calculator din ţară a fost pornit azi, la Timişoara. IBM BlueGene va aduce la Timişoara cercetători de elită din întreaga lume

Nici pe partea artistică, timişorenii nu sunt mai prejos. Codruţa Bălan este unul din cei 13 premianţi timişoreni la Olimpiada Naţională de Coregrafie. Dansează de la 4 ani şi nu regretă calea pe care şi-a ales-o. Elevă în clasa a IX-a la liceul „Ion Vidu", Codruţa Bălan ştie că nu are şanse de a se îmbogăţi din cariera de balerină.

Femeia de serviciu cu diplomă în robotică, apreciată şi în Occident: are atestat de la Politehnica din Lille, Franţa


Şi pentru că performanţa devine un mod de viaţă pentru unii tineri, Csilla Balint a demonstrat că diplomele pot fi îmbinate cu generozitatea şi actele umanitare. Timişoreanca Csilla Balint a realizat, la 19 ani, cât alţii nu reuşesc într-o viaţă: este olimpică, are un ONG, iar în timpul liber este speolog sau pictează. Tânăra este unul dintre cei mai noi câştigători ai Galei Premiilor în Educaţie, un proiect al Fundaţiei „Dinu Patriciu".

Mesajul unui şlefuitor de genii pentru părinţi: „Lăsaţi copiii să-şi aleagă singuri facultatea"

Rezultatele timişorenilor excelează şi la capitolul orginitalităţii. Doi elevi de liceu au creat un robot gata să facă măsurători în peşteri. „Scorpionul" LogaBot este rezultatul muncii fraţilor Răzvan şi Adrian Ionică, care au lucrat mai bine de un an pentru a pune pe picioare un robot cu 31 de motoare, care poate fi folosit cu succes în galerii subterane.

Click pe poze pentru IMAGINI cu ELEVII DE AUR ai Timişoarei!


Premiile naţionale nu sunt însă apogeul rezultatelor elevilor timişoreni. Sorin Ţîrc reprezintă Vestul la competiţii importante, după ani la rând în care Banatul a lipsit de pe podium. Pasiunea, intuiţia şi pregătirea continuă sunt armele cu care elevul timişorean câştigă olimpiadă după olimpiadă. Medalia de bronz la Balcaniada de matematică de anul acesta, medalia de aur la Olimpiada Naţională de anul trecut, premiul întâi la fazele judeţene ale competiţiei, calificarea în lotul naţional lărgit, apoi în cel restrâns sunt doar o parte dintre reuşitele elevului de la Liceul „Grigore Moisil" din Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie