Efectele televizorului asupra minţii copilului. „Favorizează comportamentele instinctive, agresivitatea şi pulsiunile sexuale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dependenţa de televizor este periculoasă şi pentru adulţi, darmite pentru copii FOTO arhivă Adevărul

În urma cercetărilor făcute în ultimii ani, nu mai există nicio îndoială: televizorul dăunează dezvoltării şi funcţionării creierului uman.

Activitatea corticală, atunci când ne aşezăm în faţa ecranului, este complet diferită de aceea întâlnită în mod obişnuit în viaţa oamenilor. Cele câteva ore petrecute zilnic de copii în faţa televizorului şi a calculatorului, încă din primii ani de viaţă, vor influenţa definitoriu modul în care creierul va răspunde pe viitor la provocările lumii reale, modul în care va procesa informaţia, aflăm din cartea „Efectele televizorului asupra minţii copilului”, editată de Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilui. 

„Se demonstrează în mai multe studii că mintea tinerilor ajunge să fie dependendentă de starea de pasivitate, de neconcentrare şi negândire care i-a fost indusă zilnic, câteva ceasuri, prin intermediul vizionării. Emisfera stângă a creierului, a cărei activitate este înhibată când privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea ce va face ca tinerii aceştia să fie deficienţi în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris şi citit – procese desfăşurate în ariile acestei emisfere. Cele mai grave sunt însă consecinţele pe care televiziunea şi jocurile pe calculator le au asupra funcţionării păriţii din faţă a creierului – cortexul prefrontal – care îl deosebeşte pe om de animal. Prin frânarea dezvoltării şi chiar prin vătămarea produsă de televiziune şi calculator acestei zone esenţiale în dezvoltarea proceselor de conştiinţă, a proceselor mentale superioare, vizionarea afectează capacitatea de concentrare a atenţiei, slăbeşte motivaţia şi favorizează comportamentele instinctive- bulimia, agresivitatea şi pulsiunile sexuale”, aflăm din cartea „Efectele televizorului asupra minţii copilului”.



Stresul generat pe parcursul vizionării poate afecta creierul distrugând celula nervoasă 

Academiai Americană de Pediatrie a recomandat ca până la doi ani copiii să nu fie lăsaţi să se uite la televizor, iar după această vârstă, pe toată perioada vârstei şcolare, să li se limiteze timpul vizionării la una, cel mult două ore pe zi. Unii specialişti opinează ca măcar până la 5-6 ani când se încheie prima perioadă esenţială în dezvoltarea creierului, copiii să fie ţinuţi departe de televizor şi calculator. 

„Copilul nu se poate opune. El nu are încă discernământul necesar, de aceea este important să fie apărat de mijloacele care-i pun în pericol sănătatea mentală şi viitorul... Şi pentru adulţi, vizionarea constituie un important factor în intensficarea stării de nervozitate şi agitaţie mentală, în slăbirea capacităţii de concentrare, în scăderea memoriei, în apariţia stării de pasivitate şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietăţii şi tulburărilor de personalitate. Stresul generat pe parcursul şi în urma vizionării poate afecta în mod serios creierul distrugând celula nervoasă din zonele cortexului prefrontal şi ale emisferei stângi. Aşadar, pentru persoanele care sunt deja stresate, care sunt obosite nervos, este recomandat ca în loc să-şi petreacă timpul liber în faţa micului ecran, agravându-i starea, să caute destinderea prin ieşirea în natură, prin activităţi practice, prin lectură sau prin comunicare cu cei apropiaţi”, mai susţin cei de la Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului. 
 

Din nefericire, consecinţele nefaste ale celor care au crescut cu televizorul se văd în societatea românească de azi, când asistăm la violenţe, când s-au înmulţit fără precedent bolile mentale, de la depresii până la schizofrenii, a generalizării unei noi generaţii a infirmităţilor mentale, de la probleme de atenţie şi hiperactivitate până la autism, atrag atenţia specialiştii în „Efectele televizorului asupra minţii copilului”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO