DNA Timişoara a dispus trimiterea în judecată a fostei judecătoare Boloş Floriţa, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta judecătoare Floriţa Bolos are două condamnări definitive pentru aceleaşi infracţiuni

Boloş Floriţa, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA- Timişoara pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu în dauna intereselor publice şi fals intelectual în formă continuă. Judecătoarea are două condamnări pentru fapte similare,

În rechizitoriul întocmit, procurorii o acuză pe inculpata Boloş Floriţă, care calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu, prin „încălcarea şi ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce priveşte competenţa teritorială şi fără să existe dovada plăţii taxelor judiciare de timbru şi timbru judiciar mobil, a pronunţat, în perioada 2009-2011, un număr de 44 hotărâri judecătoreşti, prin care, în mod nelegal, s-a transferat în patrimoniul reclamantului (societate comercială) din cauzele civile respective, dreptul de proprietate asupra a 188 parcele de teren (232,25 ha), situate în extravilanul comunei Zărand, judeţul Arad, care au făcut obiectul judecăţii”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Timişoara.

„Inculpata Boloş Floriţă a reţinut în mod nereal, în cuprinsul sentinţelor, faptul că acţiunile sunt timbrate legal, că pârâţii şi reclamanţii din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâţii au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menţionate în cererile de chemare în judecată, că pârâţii sunt cumpărători/moştenitorii proprietarilor menţionaţi în titlurile de proprietate şi că pârâţii din cauze au refuzat  în prealabil încheierea contractului în formă autentică. De asemenea, soluţiile din cauzele civile au fost pronunţate de inculpată în absenţa persoanelor care în mod real au avut calitatea de părţi (titularii dreptului de proprietate) şi a probelor necesare adoptării unor soluţii juste, pronunţând astfel hotărâri contrare legii, prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au făcut obiectul judecăţii”, susţint procurorii DNA.

Conform rechizitoriului Direcţiei Anticorupţie, prin această conduită,„ inculpata a determinat obţinerea unui folos necuvenit suplimentar pentru societatea beneficiară a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 232,25 ha teren şi a determinat cauzarea unui prejudiciu total de 33.336,76 lei primăriei municipiului Timişoara, prin faptul că nu s-au încasat la bugetul local sumele corespunzătoare taxelor de timbru aferente”.

Aceeaşi judecătoare a fost trimisă în judecată în două dosare similare, în iulie 2013 şi iulie 2016, în ambele cauze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţând condamnări la 4, respectiv 7 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie