DECEMBRIE '89 Şi-a găsit copilul în groapa comună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petru Bonţe a fost împuşcat pe 17 decembrie, pe strada Transilvaniei. El a fost descoperit mort, cu buletinul în buzunar. În groapa comună din Cimitirul „Eroilor”  au fost găsite zece persoane care au fost împuşcate la Revoluţie.

În seara zilei de 17 decembrie 1989, Petru Bonţe ieşea de la serviciu, de la Comtim, împreună cu un coleg. Pe strada Transilvaniei, din Bulevardul Dâmboviţa, aproape de fostul Garaj al Partidului, cei doi au intrat în vizorul a cinci sau şase persoane care purtau haine militare. Fără nicio somaţie, au deschis focul asupra lor. Bonţe a fost nimerit în cap. După ce s-a oprit focul, Constantin Ciobanu a ieşit la balcon şi i-a luat la rost pe criminali. „De ce l-aţi omorât!?”, urla acesta de sus. În secunda următoare avea să plătească şi el cu viaţa, pentru că soldaţii i-au zburat creierii.

Corpul lui Bonţe a fost ridicat de o salvare şi dus la Spitalul Judeţean. Deşi a fost împuşcat, acesta nu s-a aflat pe lista celor care au ajuns la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. „În fiecare zi am făcut drum la spital. Uneori mergeam pe jos de la Ianova, pentru că nu circulau mijloacele de transport. Ni s-a spus de fiecare dată că vom fi anunţaţi dacă copilul se află printre morţi”, a declarat Viorica Bonţe, mama tânărului ucis.



Administratorul a făcut poze

La aproape o lună de la împuşcarea lui Bonţe, un doctor de la Medicina Legală, medicul Dresler, a comunicat familiei ce s-a întâmplat cu corpul neînsufleţit. „Ne-a spus că a fost aruncat în groapa comună din cimitirul din Calea Lipovei. L-am căutat pe administrator, care ne-a spus că a făcut şi poze celor zece persoane. Am dus filmul la developat, iar printre morţi l-am văzut şi pe Petru”, şi-a amintit Viorica Bonţe.

Familiile celor care îşi căutau morţii s-au adunat la cimitir, iar un escavator a deschis groapa. Patru cadavre erau aşezaţi în sicrie, iar şase, în nişte lăzi. Petru Bonţe avea buletinul în buzunar. Acesta este păstrat şi acum cu sfinţenie de părinţi. „Nu puteau să spună că era necunoscut. L-au îngropat cu buletinul în buzunar. Nu ştim cum de nu a ajuns la crematoriu. Morţii au ajuns noaptea la cimitir”, a mai spus Viorica Bonţe.

Petru Bonţe a fost împuşcat în cap, iar glonţul a ieşit prin spate. Pe data de 17 ianuarie 1990 a fost reînhumat la Ianova, localitate aflată la 20 de kilometri de Timişoara. Acesta are un monument în faţa bisericii.

În groapa comună au mai fost găţi Luminiţa Boţoc, de 14 ani, împuşcată în Calea Lipovei, Sorinel Lea şi Ioan Mariuţac, împuşcaţi la Catedrală, pe 18 decembrie 1989 şi Francisc Bancov, mort pe 24 ianuarie, pe bulevardul Take Ionescu.


Durerea de după 20 de ani


Cea mai mare durere este că nu ştim nici astăzi ce s-a întâmplat cu el. Cum de a ajuns în groapa comună. De ce nu au anunţat familia? Ce s-a întâmplat la spital? Nu s-a aflat nimic. A fost unicul nostru copil. El a fost împuşcat pe 17 decembrie, iar pe 28 ar fi aniversat 22 de ani”, a declarat Avram Bonţe, tatăl martirului.

Asasinate la spital

Printre persoanele care au avut o moarte misterioasă la Revoluţie este şi Remus Tăsală. Acesta a fost rănit pe 17 decembrie, în Piaţa Operei, iar şase prieteni l-au însoţit la Spitalul de Oftalmologie. De acolo a fost transferat la Spitalul Judeţean, însă peste cinci zile este găsit mort în morga spitalului. Acesta a scăpat de crematoriu pentru că un brancardier din spital, care îi era prieten bun, l-a scos din grupul morţilor prin împuşcare şi l-a trecut în rândul celor care au murit din alte motive.

Deşi Tăsală a fost adus la spital cu o rană minoră la gât, familia l-a găsit cu un glonte în frunte, semn că în spital se făceau execuţii. Unii spun că în jur de zece persoane au fost împuşate în spital. Dumitru Gârjoabă este un alt exemplu că acolo se făceau asasinate. Acesta a fost adus la Judeţean cu rană la şold, însă s-a aflat în rândul celor 43 care au fost duşi la crematoriu.

CITEŞTE ALTE POVEŞTI DIN CAMPANIA "20 DE ANI DE LIBERTATE":

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!