De unde vine cuvântul „şpagă”, atât de folosit azi în România. „Şpaga era un fel de suliţă folosită de funcţionarii de la vamă spre a controla baloturile de lână”

Scriitorul şi profesorul Marcel Tolcea a explicat etimologia cuvântului „şpagă”, atât de mult folosit în actuala societate românească.

Marcel Tolcea realizează la Radio Timişoara o rubrică în care îi învaţă pe ascultători cum să vorbească corect limba română. În rubrica de miercuri, Tolcea a vorbit despre cuvântul „şpagă”, atât de mult folosit în societatea românească de azi.

„Cel mai nou scandal politic îl are în centrul său pe faimosul primar <care este>, domnul Marean Vanghelie.

Ca de obicei, în joc este o acuză de mită, o şpagă. Fiindcă nu am mai vorbit despre etimologia cuvântului şpagă, cred că a sosit clipa să vedem de unde vine cuvântul”, spune Marcel Tolcea.

Vom vedea că „şpaga” nu era pe vremuri un cuvânt la modă.

„Profesorul ieşean de lingvistică Stelian Dumistrăcel observă că şpagă nu era un cuvânt la modă. Şpagă era concurat în vocabular de cuvântul oficial mită, dar şi de altele mai colocviale, cum ar fi cuvântul şperţ. Sigur, ar trebui să amintim aici alţi termeni parţial înrudiţi cum ar fi „bacşiş” ori „ciubuc”, dar acestea nu acoperă sensul cuvântului şpagă, adică <folos necuvenit>", explică Tolcea, care face trimitere spre dicţionarele etimologice. Acestea arată că respectivul cuvânt vine din sârbo-croatul „şpag”, ceea ce înseamnă “buzunar”. „Ar evoca, probabil, trecerea unor bani dintr-un buzunar într-altul”, adaugă Tolcea.

Un alt mare lingvist român, Iorgu Iordan, se referă la o veche practică de la vămi unde apărea cuvântul şpagă. 
 

„Şpaga era un fel de suliţă folosită de funcţionarii de la vamă spre a controla baloturile de lână, de textile etc. în care se puteau ascunde mărfuri de contrabandă. Pentru a evita <înţeparea> de inspecţie, negustorul interesat îi mituia pe vameşi. Astfel, prin metonimie, numele temutului instrument a putut trece, în registru argotic, încifrat, asupra sumei de bani oferită ca mită. Şi, ca să fiu clar până la capăt, metonimia este o figură de stil ce constă în folosirea unui cuvânt pentru altceva într-o relaţie logică: Astfel când spui condei, te referi, metonimic, la scriitori sau la jurnalişti”, a mai spus Marcel Tolcea, la Radio Timişoara.