De ce nu este caldă apa caldă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calitatea apei care curge din robinetele timişorenilor se va îmbunătăţi

Mulţi timişoreni dau drumul dimineaţa la robinetul marcat cu roşu şi aşteaptă zeci de minute să se încălzească apa. Lipsa unei conducte de retur înseamnă că apa care pleacă caldă din centrală rămâne pe conductă şi se răceşte, în condiţiile unui consum redus.

Coşmarul celor care pleacă dimineaţa devreme la lucru, apa rece care curge când dau drumul la robinetul de apă caldă, nu poate fi rezolvată momentan decât prin instalarea unei centrale proprii pe care nu toată lumea şi-o permite.

„Problema este că nu există conducte de retur, care să ducă apa nefolosită înapoi la centrală. Din acest motiv, apa vine caldă, însă se răceşte când consumul este mai scăzut, iar cel care are ghinionul să plece primul la lucru de dimineaţă stă zeci de minute până-i vine apa caldă. Dacă ar fi un consum mare această problemă ar fi minimă, însă în condiţiile actuale lumea încearcă să facă economie”, a declarat Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara.

Acesta este de părere că remedierea problemei la nivel de oraş este îngreunată şi de reacţia lentă a autorităţilor. „Instalarea unei conducte de retur este într-adevăr o lucrare de amploare, însă chiar şi aşa ar fi o problemă dacă nu ar fi foarte greu de obţinut anumite autorizaţii”, a mai spus Petru Olariu.

Colterm nu are ce să facă

Plătirea apei calde în acele minute când de fapt este rece îi deranjează pe mulţi timişoreni. „Sunt diverse situaţii de acest gen, chiar şi acolo unde sunt conducte de recirculare. Dacă nu există circulaţia apei, durează puţin până vine apă caldă. Chiar şi în blocul unde locuiesc eu, unde jumătate au centrală propri şi jumătate sunt racordaţi la reţea, cu conductă de recirculare, apare această situaţie”, a spus directorul Coltermn, Aurel Matei. „Lumea face reclamaţii, avem o bază de date cu zonele unde această problemă este pregnantă, iar unde situaţiile sunt bine documentate oferim reduceri. Pe de altă parte, noi nu avem ce să facem în privinţa instalaţiilor interioare, noi suntem responsabili până la intrarea în bloc”, a mai spus Aurel Matei.

Subiect cerut de:

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete