Dan Păltinişanu va fi amendat drastic pentru comportament nesportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Păltinişanu (nr.11) a fost recalcitrant în meciul cu Mobitelco

Baschetbaliştii de la Municipal Elba au pierdut partida disputată la Cluj, în compania celor de la „U” Mobitelco Cluj, în cadrul etapei a 14-a din Divizia A, cu 81-74. Dan Păltinişanu urmează să fie amendat drastic de către conducerea clubului din Banat.

Elevii lui Dragan Petricevici au condus şi cu zece puncte înainte de pauza mare (26-16), însă gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul şi au câştigat cu 81-74, pe un final incandescent. Dan Păltinişanu de la BCM Elba a avut un comportament nesportiv pe întreaga partidă, acesta certându-se cu toată lumea. „Atitudinea lui faţă de coechipieri, public şi arbitri este inacceptabilă. Ne-a îngreunat foarte mult misiunea la Cluj”, a declarat antrenorul Petricevici.

Dan Păltinişanu urmează să fie amendat drastic de către conducerea clubului din Banat. „Este jucătorul care în ficare vară are pretenţii financiare mari. Cu el se negociază cel mai greu. Dacă noi acceptăm pretenţiile lui e normal să avem şi noi pretenţii”, a mai adăugat Petricevici.

Pregătesc plecarea în Ungaria

„Leii din Banat” se vor deplasat, luni, la Nyiregyhaza, pentru meciul cu Marso-Vagep, din cadrul etapei a treia a Ligii Europei Centrale. În meciul tur, din sala „Constantin Jude”, jucătorii din Timişoara au învins cu 96-81. „Ne dorim victoria la Nyiregyhaza. Nu vreau să dau o stare de nesiguranţă jucătorilor mei, dar din păcate este liga arbitrilor. Marso-Vagep este o echipă incomodă, dar avem şansa noastră”, a mai spus Dragan Petricevici.

Pentru BCM Elba va fi al treilea meci în Liga Europei Centrale. După partida de acasă câştigată cu Nyiregyhaza, au pierdut în Austria, împotriva celor de la Arkadia Traiskirchen, cu 71-69.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente