Dan Alexa: "Suntem condamnaţi să câştigăm campionatul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Alexa se gândeşte la titlul de campion cu "Poli"

"Poli" a cedat pe teren propriu cu Ajax Amsterdam, 1-2, şi a pierdut chiar şi şansele matematice pe care le mai avea de a se califica mai departe din Grupa A a Ligii Europa.

După un meci nebun, în care alb-violeţii au deschis scorul însă apoi au jucat cu doi oameni în minus, iar oaspeţii au ratat două penalty-uri, jucătorii lui Ioan Ovidiu Sabău au părăsit terenul cu fruntea sus, în aplauzele specatorilor. "Am început bine jocul, am înscris, aşa cum ne-am propus. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm ultimul meci pe teren propriu, însă ne-au afectat improvizaţiile pe care am fost nevoit să le fac, mai ales în apărare. Nu comentez arbitrajul, cred că eliminările au fost corecte. Cu un adversar atât de valoros, dacă îi laşi spaţii, ai puţine şanse", a spus antrenorul echipei bănăţene.

Căpitanul lui "Poli" regretă înfrângerea, însă promite un parcurs de excepţie în campionat. "Era ultima noastră şansă, am început foarte bine jocul, însă din păcate am primit gol repede. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu fotbalişti excepţionali. Am sperat la mai mult, n-am vrut să pierdem pe teren propriu. Ne-a mai rămas campionatul, suntem condamnaţi să câştigăm titlul", a spus Dan Alexa.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă