Curtea de Apel Timişoara a casat decizia Tribunalului Timiş în "dosarul Torj"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Torj va ajunge din nou la tribunal. FOTO: Adevărul

În acest caz, 16 persoane au fost trimise în judecată pentru şantaj, proxenetism, trafic de persoane, înşelăciune şi alte fapte comise cu violenţă. Cei consideraţi a fi capii "clanului", Lucian Torj şi Marcel Olteanu, au primit pedepse foarte mici.

Cei doi au fost condamnaţi la câte un an de închisoare pentru o infracţiune minoră, şi nu au mai ajuns la penintenciar, pentru că s-a considerat că pedeapsa a fost ispăşită în cei aproape doi ani de arest preventiv. Alţi 13 oameni judecaţi în acel dosar au primit pedepse mai dure, între 3 şi 16 ani.

Unul dintre cei judecaţi în "dosarul Torj" şi achitat de magistraţi este Sergiu Burkaş, principalul suspect în uciderea lui Cristian Ursulescu, un tânăr lugojean găsit fără suflare, pe un câmp, cu multiple lovituri de cuţit la piept.

În urma deciziei Curţii de Apel, "dosarul Torj" va ajunge înapoi la Tribunal pentru rejudecare. Sentinţa nu este, însă, definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea Supremă. Între timp, Sergiu Burkaş a fost în sfârşit găsit de autorităţi, la două săptămâni după crimă. Acesta se ascundea la Cluj.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"