Curtea Constituţională a decis: Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională s-a reunit astăzi pentru a lua o decizie în privinţa lui Traian Băsescu şi a referendumului. Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că procedurile de organizare a referendumului au fost respectate, însă n-a fost întrunit cvorumul necesar. Vă invităm să vă spuneţi părerea în legătură cu decizia Curţii Constituţionale!

La punctul 1 din comunicatul de presă se menţionează: "Curtea Constituţională constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României Traian Băsescu a fost respectată".

De asemenea, "se confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi se constată că din total de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanete au participat la vot 8.459.053, adică 46,24%, din care 7.403.836 au răspuns cu <<DA>> la întrebarea <<Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?>>, iar 943.375 au răspuns cu <<NU>>".

La punctul 3 se arată că "judecătorii Curţii Constituţionale constată că la referendum n-au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile articolului 5, alineatul 2, din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului".

"La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial, încetează interimatul dlui George Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte al României. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României dl Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României", se mai arată în comunicatul Curţii.

"Prezenta hotărâre se prezintă Senatului şi Camerei Deputaţilor reunite în şedinţă comună. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial", conchide Curtea. De la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu îşi va relua atribuţiile ca preşedinte al României.

Vă invităm să vă spuneţi părerea în legătură cu decizia Curţii Constituţionale!

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG