Cum luptăm împotriva alergiei la ambrozie. Cum se face desensibilizare la această plantă - sfaturile medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la mijlocul lunii august din acest an a început sezonul ambroziei. Pentru cei care suferă din cauza ierbii pârloagelor, şi nu sunt puţini, există câteva sfaturi care pot duce la ameliorarea stării.

Apariţia ambroziei reprezintă o adevărată molimă pentru cei care au ajuns să fie sensibili la această plantă extrem de alergenă. Simptomele pot fi de la simpla rinoreie până la simptome serioase, de bronhoplasmă, conjunctivită alergică, mâncărimi de puiele, rinoreie accentuată, tuşe şi aşa mai departe. Oamenii încearcă să lupte cu toate armele împtriva acestei alergii, însă nu este deloc simplu.
 

Din punct de vedere al alimentaţiei nu aş putea spune că există ceva foarte specific, ceva care să ajute. Există anumite fructe şi legume care ar avea un uşor efect anti alergic, însă având în vedere că simptomele celor care suferă de alergie la ambrozie sunt extrem de accentuate, nu se pot remite aceste simptome doar din alimentaţie. Aşa că cei care suferă de alegie la ambrozie trebuie să consulte un medic, să primească un tratament”, a spus medicul Mihaela Pantea. 
 

Există şi o altă variantă mai puţin cunoscută. Se poate face desensibilizare la ambrozie. „Înainte trebuiesc făcute nişte teste, să se vadă exact la ce este sensibilă persoana respectivă. Această desensibilizare mai este cunoscută şi sub denumirea de vaccin. Dar nu este propriu zis un vaccin. Această desensibilizare, ca şi tratament, durează destul de mult, undeva la doi-trei ani. Se pare că ajută, iar încet-încet aceste simptome încep să dispară”, a mai spus Mihaela Pantea.

Lupta cea mare trebuie însă să se dea pentru eradicarea acestei plante. 
 

Trebuie să fim mai responsabili, să ne asumăm această responsabilitate civică, a curăţeniei locului în care trăim. Dacă am respecta normele impuse de Consiliul Local, anume dacă avem în proprietate un teren suntem obligaţi să-l întreţinem, să tăiem buruienile, să facem curăţenie, cu siguranţă ar fi mult mai fericiţi şi cei suferinzi de alergie la ambrozie, pentru că nu am mai permite acestei plante să crească”, a mai spus Pantea.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete