Cum îşi justifică „greii” din Primăria Timişoara semnătuta pusă pe unul din cele mai controversate documente ale afacerii cu case vândute pe Legea 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surse din Primăria Timişoara au declarat pentru „Adevărul” că inspectorii Corpului de Control al Guvernului verifică peste 4.000 de dosare luate de la Timişoara şi duse la Bucureşti. Potrivit aceloraşi surse, pentru transportul dosarelor ar fi fost nevoie de o furgonetă cu care documentele au fost duse la aeroport, iar de acolo cu avionul în Capitală.

Corpul de Control al Guvernului realizează o anchetă fără precedent la Primăria Timişoara, unde se investighează toate dosarele de retrocedări şi vânzări pe Legea 112 din ultimii 20 de ani. Potrivit unor surse din cadrul primăriei, Corpul de Control al Guvernului a ridicat de la Primăria Timişoara peste 4.000 de dosare, înghesuite într-o furgonetă şi duse la aeroportul Timişoara pentru a fi transportate la Bucureşti cu avionul.

Unul din palierele investigaţiei pe care o realizează Corpul de Control vizează vânzarea în condiţii dubioase a unor case pe Legea 112. Mai multe documente intrate în posesia „Adevărul” arată că primăria a vândut case unor persoane care nu aveau calitatea de chiriaşi la momentul intrării în vigoare a Legii 112. Printre beneficiari se numără procurorul-şef al DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Vasile Bâc.

„Eu nu am date suplimentare. Dacă cineva o să mă întrebe ceva, o să spun ce ştiu (n.r. referitor), dar deocamdată nu a fost cazul. Nici nu ştiu dacă se face aşa ceva. Fiecare îşi face treaba pe zona lui”, a declarat Tamaş Schiffbeck.





Chiar dacă legea prevede că vânzarea locuinţelor pe Legea 112 se poate face doar acelora care aveau un contract de închiriere încheiat la momentul intrării în vigoare a legii, la Timişoara s-a făcut o excepţie de la regulă, invocându-se faptul că „există precedente”. Documentul-cheie în această afacere a fost o notă, semnată de membrii comisiei de aplicare a Legii 112, printre care fostul primar Gheorghe Ciuhandu, Liviu Barbu (pensionat), fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ, sau actualul şef al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, Vasile Tărciatu.

Niciunul dintre semnatarii documentului nu îşi mai aminteşte contextul în care a fost semnat actul. Fostul primar, Gheorghe Ciuhandu a declarat că nu cuoaşte subiectul. „Ancheta a venit cu mult după ce am plecat din primărie şi nu ştiu despre ce este vorba. Eu nu mă simt cu nimic vinovat. Sunt o persoană privată. La momentul respectiv mi-am făcut datoria. Dacă se constată că nu e aşa, nu au decât să mă cheme să mă întrebe. Nu m-a chemat nimeni”, a declarat fostul primar, Gheorghe Ciuhandu.

La rândul său, fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ a spus că dacă actul a fost semnat de Juridic nu este nicio problemă. „Nu îmi aduc aminte de hârtia aceea. La vremea aia probabil că existau motivaţiile. Poate şi Juridicul a semnat-o. Înseamnă că existau precedente. Cine l-a întocmit şi l-a promovat probabil ştie. Nu îmi aduc aminte şi nici nu mă forţez să îmi aduc aminte pentru că nu lucrez în zonă şi nu mă interesează”, a declarat Miuţ pentru Adevărul. Mai mult decât atât, cel care a vizat de legalitate controversatul document, Vasile Tărciatu, susţine că nici nu îşi aduce aminte să fi făcut parte din comisia privind aplicarea legii 112. „Eu nu ştiu nimic. Nu mai îmi aduc aminte să fii făcut parte din comisia respectivă pentru că era Cojocari (n.r. secretarul Primăriei Timişoara). Să fii fost vreodată când a lipsit el, e posibil. Nu înţeleg de ce apar eu acolo, dar nu o contest pentru că nu am văzut-o (n.r. nota). Nu m-a întrebat nimeni nimic despre asta până acum”, a declarat Vasile Tărciatu.

Un alt semnatar al documentului, fostul şef al ADP, Liviu Barbu, susţine că el a venit „la spartul târgului”. „ Erau foarte multe persoane care solicitau, iar cazul cel mai tipic îl reprezentau magistraţi aduşi de la Reşiţa, de la Arad, din altă parte care locuiau în apartamente de genul ăsta şi doreau să cumpere. Erau mari solicitări şi mari presiuni. Oamenii îşi doreau să cumpere. Încercau presiuni peste consiliu, peste primar. Nu a fost în regulă. Am semnat-o pentru că au fost excepţii. Nu au fost multe cazuri şi cu ocazia asta s-a rezolvat problema persoanelor de care Timişoara avea nevoie”, a declarat Liviu Barbu

Secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, se declară liniştit şi spune că nu a semnat niciunul dintre documentele vizate de Corpul de Control al Guvernului. „Se lucrează. Deocamdată nu au cerut nimic în neregulă la mine. Dacă o să îmi ceară, o să le dau un punct de vedere”, a declarat Ioan Cojocari, care a spus că i s-au solicitat informaţii, dar nu în scris. Cojocari a refuzat să spună cu ce a sprjinit ancheta Corpului de Control al Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate