Cum încearcă bănăţenii să-i atragă pe turişti cu ajutorul românilor din diaspora. „I-am rugat să ne facă reclamă, să ne recomande ca destinaţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plimbare cu căruţa într-un sat din Timiş

RePatriot ,o platformă de inspiraţie şi informaţie care îşi propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunităţile din ţară, a organizat la Timişoara un eveniniment de promovare turistică a Banatului.

Până nu de mult turismul în România era o noţiune abstractă, cuvântul vacanţă venea la pachet cu biletul către o destinaţie îndepărtată, cunoscută şi căutată de toată lumea. 

România însă se schimbă, a făcut paşi semnificativi în dezvoltarea economiei, iar industria turismului a trecut printr-o adevărată revoluţie. Acum, RePatriot, care se ocupă de promovarea României, a ajuns şi la Timşoara, prin evenimentul “Hai în Banat!”. 

Întâlnirea a reunit profesionişti capabili şi dispuşi să convingă turiştii că “Banatul e fruncea”. Printre ei a fost şi Simion Giurcă, directorul departamentului Turism din cadrul Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, om cu o experienţă de 30 de ani în turism, la Viena.

„Mesajele din această campanie sunt adresate în primul rând românilor din diaspora. Eu i-am rugat ca nu numai ei să vină în ţară, ci să facă şi reclamă pentru destinaţia Banat, Timiş şi Timişoara, ci să ne recomande şi în mediile pe care le frecventează în ţările în care trăiesc. Suntem o destinaţie care şi-a propus să fie ceva mai profundă, le propunem experineţe în Timişoara care să includă şi contacte cu rezidenţii, să cunoască nu numai patrimoniul cultural, să vină nu numai pentru evenimente, ci să intre mai profund în ritmul de fiecare zi a timişorenilor, să înţeleagă puţin sentimentul de mândrie al nostru, să îşi amintească puţin de Revoluţia care a pornit de aici”, a declarat Simion Giurcă. 

“Stern scria despre Timişoara că este oraşul care poate să alunge toate prejudecăţile pe care cineva le poate avea despre România”

Anul 2020 a schimbat multe lucruri în toată lumea. Pentru români, pandemia de Covid-19 a fost o oportunitate de a-şi cunoaşte ţara. Dat fiind faptul că graniţele au fost închise, au început să caute destinaţii speciale mai aproape de casă.

„În 2017, Stern scria despre Timişoara că este oraşul care poate să alunge toate prejudecăţile pe care cineva le poate avea despre România. Şi am pretenţia că din 2017 Timişoara s-a mai dezvoltat, lucrurile au mai evoluat, oferta culturală e mai bogată, oraşul arată din ce în ce mai bine. Mai recent, cunoscutul poliţist Godină, foarte popular pe Facebook, spunea, când a venit la Timişoara, că în afară de limba română pe care o auzea vorbită pe stradă nu prea a găsit alte lucruri care să-i amintească de faptul că e în România. Să nu uităm că în 2018, Timişoara a fost declarată destinaţia anului la Top Hotel, cea mai importantă conferinţă de turism din România. Suntem bine văzuţi şi în ţară şi în afară. Dar nu e suficient. Trebuie făcută mult mai multă promovare, pentru că vrem să ajungem mai departe”, a mai spus Simion Giurcă. 

Specialistul susţine că pandemia a dat peste cap toate planurile făcute de administraţie şi că toate campaniile trebuie să înceapă de la zero. 

“Exista în lume o mare dorinţă de călătorie, de asta e important să ieşim în întâmpinarea oamenilor care vor să călătorească cu oferte noastre, cu informaţiile despre noi. Aici mai avem de lucru. Vrem ca în 2023 să profităm cu toţii, adică întreg Banatul, de acest moment de capitală culturală europeană de la Timişoara. 

„Contează foarte mult omul, viziunea noastră”

Şi încă o veste bună. Proiectul “Mic dejun la Margina” a urcat pe podiumul proiectelor câstigatoare în concursul Destinatia 2021 pentru Turismul Cultural Sustenabil, în finala car a avut loc la Atena.

„E un produs pe care l-am salutat cu tot entuziasmul de la apariţia lui. E un concept care corespunde viitorului, e pe trend. Dovadă că am şi invitat fetele de la Margina la Târgul de Turism de la Viena, ultima ediţie care s-a desfăurat fizic. Am dus un pic Margina acolo la Viena. Şi am avut succes. E o dovadă că nu trebuie să ai norocul să-ţi fi pus Dumnezeu toate lucrurile frumoase din lume, contează foarte mult omul, viziunea noastră, ceea ce ştim să facem cu puţinul pe care-l avem. E suficient să dezvoltăm destinaţii care atrag oamenii”, a mai declarat Simion Giurcă. 


Vă mai recomandăm:

Veşti bune de la Atena. Mic dejun la Margina, pe podiumul destinaţiilor europene de turism cultural sustenabil 

Cum va încerca Timişoara să atragă un milion de turişti în 2021. „E greu să te defineşti un oraş de lux dacă nu ai hotel de 5 stele“
 

Expertul care a promovat vreme de 24 de ani România în capitala Austriei are secretul prin care turiştii străni vor fi atraşi la Timişoara

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști