Cum era descrisă Timișoara în New York Times în anii 70: „Cel mai balcanic oraș“

Un jurnalist american publică în aprilie 1975 un articol în care vorbește despre multiplele naționalități, limbi și religii existentă în Capitala Banatului. Orașul este prezentat ca fiind un adevărat miracol al diversității.

Celebrul ziar american New York Times a prezentat în anii 70 un material relevant pentru imaginea de oraș al diversității pe care o are Capitala Banatului. Jurnalistul Henry Kamm și-a intitulat articolul „Sentimentul balcanic persistă în orașul românesc Timișoara". „Nici un alt oraș nu ar putea fi mai balcanic decât Timișoara, termenul referindu-se la o populație compusă din diverse naționalități și religii, la care se adaugă un aer poliglot, chiar dacă cea mai apropiată graniță este la aproximativ 25 de mile distanță", acesta este paragraful care introduce prezentarea Capitalei Banatului.

În cele ce urmează este expusă o scurtă istorie a locului, ba chiar și a felului în care se pronunță numele orașului, în funcție de naționalitate (Timișoara sau Temeswar). Sunt amintite principalele minorități - nemții, ungurii, sârbii, rromii, țiganii și bulgarii.

„Istoria balcanică a fost rar marcată de o asemenea toleranță "

„Ceea ce este extraordinar e faptul că fiecare dintre naționalități poate folosi propriul cuvânt pentru a denumi orașul. Istoria balcanică a fost rar marcată de o asemenea toleranță față de diferențele dintre naționalități", spune autorul, continuând: „Probabil, controlul președintelui Nicolae Ceaușescu și al Partidului Comunist asupra vieții din România este atât de ferm încât naționalismul, oricum ar fi el, nu este de temut".

Jurnalistul american povestește faptul că la editura Partidului Comunist apar diverse ziare, în română, germană, ungurește și sârbă. Este amintit și teatrul de stat, existent în piața din centrul orașului, clădire care adăpostește de fapt patru instituții care au reprezentații în mod regulat și mențin viața culturală a orașului: Opera, Teatrul Național, Teatrul German și Teatrul Maghiar. Este menționat și faptul că cele două comunități importante, cea maghiară și cea ungurească, au școli și licee speciale în care se predă în limbile respective, excepție făcând istoria României, geografia țării și, desigur, limba română. Se mai subliniază faptul că Liceul German este cel mai bine văzut și că mulți demnitari comuniști își trimit acolo copiii, inclusiv Dumitru Mărgeanu, redactorul șef al ziarului partidului comunist.

„Rămâne dificil de controlat minoritatea rromă"

„Toleranța față de diverse naționalități are o tradiție în Timișoara, tradiție care poate fi măsurată prin experiențele a două minorități de obicei persecutate: rromii și evreii. Domnul Mărgineanu a povestit, cu un rânjet, că rămâne dificil de controlat minoritatea rromă sau chiar de spus numărul lor exact", adaugă reporterul.

Despre rromi, americanul mai spune ceea ce a aflat de la șeful publicației comuniste, și anume că statul român a încercat să le organizeze viața, dar mulți dintre ei au preferat să continue să rătăcească și să muncească la fel ca întotdeauna: să strângă sticle goale, să repare obiecte din gospodărie și să facă alte munci mărunte. „Totuși, domnul Mărgineanu nu ne-a spus că țiganii sunt intermediari și în activitățile comerciale cu produse de peste graniță", a adăugat jurnalistul.

De asemenea, referindu-se la evrei, reporterul spune că din cei 14.000 care trăiau în Timișoara înainte de război au supraviețuit 13.000, „un record, față de restul României, sau chiar de estul Europei. Bărbații au trimiși în lagăre de muncă, nu de exterminare. Legile care cereau evreilor să poarte steaua galbenă nu au fost băgate în seamă. Atitudinea guvernului comunist față de evrei este indicată și de o politică de emigrare, cea mai liberală din zonă. Din cei 13.000 de evrei rămași după finalul războiului, acum mai sunt 3.400. Două sinagogi arată prosperitatea fostei comunități, dar sunt vizitate de puțini evrei".

„Timișoara nu seamănă cu Viena în ceea ce privește calitatea vieții "

În continuare, americanul descrie centrul vechi al orașului, clădirile cu arhitectură barocă, bisericile, parcurile, lucruri care, spune jurnalistul, transformă pe drept cuvânt Timișoara în „mica Vienă". Totuși, „Timișoara nu seamănă cu Viena în ceea ce privește calitatea vieții. Clădirile sunt neglijate. Unele apartamente sunt ocupate de mai multe familii. Ca peste tot în România, oamenii sunt săraci, sunt îmbrăcați în aceleași haine. Magazinele sunt prost aprovizionate, dar totuși în fața lor se formează cozi. Concentrarea României pe export privează românii de produse importante din țara lor".

Henry Kamm amintește de minoritatea germană din oraș și de faptul că mulți au plecat în Germania. „Aproximativ 8.000 de germani părăsesc România în fiecare an, dar numărul ar putea sa fie și mai mare, dacă pașapoartele s-ar da mai ușor. Minoritatea germană a fost marcată de persecuția stalinistă. Atmosfera este posomorâtă în frumoasele, micuțele sate germane cu case cu un singur etaj, pe care este scris numele familiei și în fața cărora își fac cuib berzele. Bărbații și femeile se plâng de programul de muncă nesfârșit din ferme și fabrici". Articolul se încheie cu afirmația unui lider al comunității germane: „După persecuții, acum ne-a mai rămas doar să vegetăm".