Contra: "Singurul lucru bun e că ne-am calificat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra nu a avut motive de bucurie aseară

Poli Timişoara s-a calificat mai departe în Cupa României, învingând la penalty-uri pe Voinţa Sibiu, după 1-1 în timpul regulamentar de joc, iar antrenorul Cosmin Contra a fost foarte dur la adresa jucătorilor săi.

Primul vizat a fost Alex Bourceanu, eliminat în debutul prelungirilor. "Cum am anticipat, a fost un meci greu, am simţit că aşa va fi. O primă repriză normală, împotriva unei echipe de ligă secundă care s-a apărat în majoritatea timpului. Au încercat să contraatace, însă fără mare pericol, noi am avut câteva ocazii. În a doua repriză ne-am relaxat, Bourceanu a greşit şi am rămas cu un om în minus pe un teren greu din cauza ploii", a spus Cosmin Contra.

Acesta a ameninţat că vor fi schimbări în echipă şi nu l-a menajat nici pe jucătorul Cosmin Contra. "Aşa ne-am pregătit, aşa am jucat, un meci foarte slab. Singurul lucru bun e că ne-am calificat. Acest meci trebuie să fie un semnal de alarmă pentru mine şi pentru jucători. Dacă se va repeta o asemenea prestaţie, vor sta în tribună şi vor juca poate cei de la echipa a doua. Nu-i posibil ca astăzi toţi jucătorii, inclusiv eu, să se prezinte la meci aşa cum am făcut-o", a declarat "Guriţă" după meciul cu Voinţa.

Tehnicianul speră că atât el cât şi restul jucătorilor vor trage învăţăturile necesare după acest meci. "Am învăţat că trebuie să fiu mai dur atunci când echipa pare să se relaxeze. Am greşit grav şi în următoarele zile vom lucra doar fazele fixe, să nu mai avem probleme. Cei care nu au atitudinea potrivită nu vor juca, veţi vedea că aşa va fi. Dacă voi rămâne din iarnă, se va face o analiză atentă a fiecărui jucător. Mai sunt şase meciuri, plus unul de Cupă, iar fiecare jucător va trebui să arate că merită să rămână aici. Poate fi orice antrenor, dar cel mai mult contează jucătorii, concentrarea lor, spiritul de sacrificiu. Asta le cer, pe asta insist, pentru că sunt sigur că dacă au atitudine şi sunt concentraţi nu vom avea probleme", a mai spus Contra.

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online