Concurenţă acerbă între vânătorii din Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor din Timiş (AJVPST) a pierdut 29 din cele 62 de fonduri de vânoare, pe care le gospodăreau în judeţ. Acestea au fost scoase la licitaţie anul trecut, iar noii proprietari vor plăti între 5.000 şi 49.000 de euro pe an. Contractul este valabil pe o perioadă de zece ani.

În urma licitaţiei de anul trecut, în judeţul s-au împărţit 29 de fonduri de vânătoare. „Am încercat să licităm şi noi pentru zece dintre aceste fonduri, dar s-a ajuns la sume foarte mari şi nu ne-am permis să luăm decât unul singur, pentru care de fapt nu s-a licitat. Cel mai scump domeniu a fost luat la Vizejdea, de nişte italieni, pentru 49.000 de euro pe an”, a declarat Cornel Lera, directorul AJVPS Timiş.

Vânătoare la Bulgăruş
O dată cu apariţia noilor domenii private, numeroşi vânători s-au organizat în noi asociaţii şi a apărut concurenţa pentru AJVPS. Rămâne de văzut dacă au tras lozul câştigător, de abia la finalul primului sezon, când vor vedea cât vânat vor obţine. „Am pierdut multe fonduri şi s-a creat concurenţa pentru noi. Vremurile sunt grele şi mulţi dintre vânătorii de la noi s-au retras. În ultimii doi ani am pierdut aproximativ 300 de vânători”, a mai spus Lera. Nu toţi cei care au licitat s-au gândit însă doar la exterminarea animalelor. Domeniul Bulgăruş, care a fost obţinut de Asociaţia Vânătorii din Banat, care vor plăti 5.000 de euro pe an, pentru 11.000 de hectare. La ultima vânătoare de la Bulgăruş, au fost 21 de arme, iar vânătorii au tras după fazani şi iepuri.

„Am luat acest domeniu pentru liniştea noastră, pentru sufletul nostru. E un loc unde ne putem întâlni, să socializăm. Vânătoarea nu înseamnă doar împuşcatul propriu-zis, are un adevărat ritual. Anul acesta este pentru tatonări, pentru a vedea potenţialul terenului. S-au montat hrănitoare, ca animalele să aibe condiţii de înmulţire. Băgăm bani şi ne bucurăm să recoltăm selectiv. Ne preocupă extinderea şi creşterea potenţialului de vânat. Vânătoarea se face controlat, doar în perioade legale. Spre exemplu, la fazani nu se împuşcă decât cocoşul”, a spus Horaţiu Rada, proprietarul domeniului Bulgăruş.

Vânătoarea nu este un sport ieftin. Preţul unei puşti de vânătoare pleacă de la 300 de euro şi poate ajunge chiar şi la 200.000 de euro. Vânătoara se face doar în anumite perioade. Până pe 21 ianuarie mai este deschis sezonul la iepuri, până la finele lui februarie la păsări şi vulpi. Urmează o pauză până pe 15 mai, când se dă drumul la vânătoarea de căpriori. De la 15 august este din nou liber la păsări şi mistreţi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco