Ce şanse are noul Telpark să fie anulat. Vezi declaraţiile sfidătoare ale şefilor din Primăria Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modelul este preluat din municipiul Timisoara. Foto: Horia Călăceanu

Modificarea regulamentului de parcare ar putea fi anulată, dacă s-a realizat ilegal. Dezbaterea pe marginea noului regulament de parcare este departe de a se fi încheiat, iar discuţii care ar fi trebuit să aibă loc înainte de aprobarea regulamentului se duc acum.

Spre exemplu, unii locatari din zona Pieţei Badea Cârţan, unde s-a limitat staţionarea la maximum două ore şi s-a extins Telparkul şi sâmbăta, susţin că ar fi trebuit introdus noul regulament şi duminica, situaţia fiind identică sau chiar mai rea decât în celelalte zile. Primarul Gheorghe Ciuhandu susţine că nu ştia despre aceste probleme astfel încât ele să poată fi luate în calcul.


Neştiinţa declarată a primarului dovedeşte, odată în plus, că regulamentul s-a aprobat încălcându-se legea transparenţei decizionale, prin care autorităţile publice locale să informeze publicul cu privire la deciziile ce urmează a fi luate în comunitate, cu 30 de zile înainte de aprobare. De asemenea, actul normativ obligă autorităţile să organizeze dezbateri publice cu ocazia cărora cetăţenii să poată să îşi spună părerea.


Dezbatere inexistentă


Schimbarea regulamentului de parcare din oraş, decizie ce afectează zeci de mii de şoferi, este dovada clară a nepăsării autorităţilor faţă de cetăţeni. Proiectul a fost întocmit cu două săptămâni înainte de a fi aprobat şi a fost prezentat publicului cu câteva zile înainte de luarea deciziei de modificare. Întrebat de ce nu s-a respectat legea, secretarul Ioan Cojocari, care vizează de legalitate documentele din Consiliul Local a dat un răspuns năucitor. „Că nu-i o lună, că sunt două săptămâni, e timp destul ca lumea să se informeze”, a declarat Ioan Cojocari.


Primarul Gheorghe Ciuhandu consideră la rândul său că nu s-a încălcat legea, mai ales că proiectul (despre care nu a ştiut aproape nimeni) nu a iscat discuţii. „Nu cred că s-a încălcat legea atâta timp cât nu au fost discuţii pe tema asta. Au fost nişte discuţii irelevante”, a spus Ciuhandu. În acelaşi timp, primarul susţine că şi legea este prost făcută pentru că „te obligă să respecţi anumite termene în timp ce trebuie să intri cu proiecte de urgenţă”.

Nu cred că s-a încălcat legea atâta timp cât nu au fost discuţii pe tema asta
Gheorghe Ciuhandu, primar

Anularea, o formalitate

Cel care poate cere anularea deciziei (cu alte ocazii a făcut-o fără să stea pe gânduri), este prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Acesta susţine însă că nu a primit încă hotărârea pentru a o studia. „Dacă voi constata că s-a încălcat legea voi fi nevoit să cer anularea ei printr-un recurs graţios, iar dacă nu va fi revocată voi fi obligat să o atac în instanţă”, a spus prefectul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €