Analiză Care sunt cele mai scumpe zone, din capitala Banatului, pe listele agenţiilor imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile au dat înapoi şi acum locaţia face cel mai mult diferenţa. Diferenţele între zone pot să fie chiar foarte mari. Până la 5.000 de euro e diferenţa de preţ, la Timişoara, între un apartament din Nord şi unul din Sud.

 O analiză prezentată pe portalul de specialitate imobiliare.ro arată că Timişoara este capitala de regiune cu cele mai mici preţuri din ţară pentru apartamentele vechi. 

Studiul arată că, de la începutul anului până acum, cea mai mare scădere a fost înregistrată la apartamentele cu trei camere. Lipsa banilor şi o serie de alţi factori au făcut ca preţurile apartamentelor cu trei camere să scadă cu până la 12 la sută. Anul 2010 a început cu un preţ de 920 de euro pe metrul pătrat iar acum preţul mediu solicitat de vânzători este de 800 de euro metrul pătrat. O scădere asemănătoare s-a înregistrat şi în preţul apartamentelor cu două camere.

Ieftin în Sud


Cumpărătorii interesaţi de apartamentele din zona de Nord a oraşului s-ar putea să nu simtă aceste reduceri, pentru că această zonă este cea mai scumpă pentru o locuinţă cu două camere li se cere minimum 45.000 de euro în Calea Aradului.  În zona de Sud, în cartierul Soarelui, preţul porneşte de la 40.000 de euro. „Sunt preferate zonele Aradului, Torontalului, Mircea cel Bătrân. Aici sunt şi blocuri mai noi, din 1989, comparativ cu Soarelui, unde aproape toate au fost ridicate prin anii ‘60, ‘70”, a spus George Mierluţ, specialist în imobiliare.

Dacă pentru mulţi contează cartierul în care urmează să locuiască, singurul interes pe care îl au alţi cumpărători este confortul. Astfel că, multe „castane” pot fi găsite şi în zona de Nord a oraşului, tot ce contează este talentul de a negocia al cumpărătorului. „Este o marjă mare de negociere. Se poate vinde un apartament cu trei camere în Şagului cu 60.000 de euro sau altul în Lipovei cu 47.000 de euro”, a spus Andrei Văcaru, consultant imobiliar. ;

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști