Blogăriţa sibiancă Nebuloasa salvează vieţi cu campanii pe blog în Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltea Zambori

Tânăra a mobilizat prieteni şi cititori fideli ca să ajute un tânăr. A început printr-un gest personal, iar alte zeci de persoane i-au urmat exemplul.

PROFIL
Născută. 09.05.79, Sibiu
Studii. Colegiul de Administraţie Publică, Sibiu
Experienţă. 13 ani de management, 2 ani de blog
Familie. Divorţată

Nebuloasa este o sibiancă get-beget, crescută la munte, lângă Păltiniş, care adoră solitudinea munţilor şi urăşte aglomeraţia. E iremediabil îndrăgostită de oraşul natal şi extrem de dezamăgită de locuitorii lui. A venit în Timişoara în aprilie 2006, cu dorinţa de a lua totul de la căpat.
Spre deosebire de ceilalţi străini pe care Timişoara îi adoptă în fiecare zi, tânăra a ales să îşi exprime sentimentele şi supărările, descoperirile de zi cu zi, pe blogul ei. Se consideră deja timişoreancă şi luptă pentru oraşul în care locuieşte.
„Nebuloasa este un blog născut din dorinţa pură de a scrie ceea ce se întâmplă în jurul meu, de a-mi expune părerea, aşa cum o fac mulţi. Numai că dorinţa mea a fost să o fac, cât de cât, pertinent”, a spus timişoreanca. În aproape doi ani de zile, tânăra a reuşit să atragă cititorii de partea ei, ajungând una dintre cele mai importante prezenţe din online-ul bănăţean.

Relaţia cu cititorii
Dacă iniţial nici măcar nu era interesată ca cititorilor să le placă fiecare postare a ei, acum blogăriţa e conştientă că cea mai importantă e relaţia cu cititorii ei: „ne combatem cu argumente şi ne citim sănătoşi”.
În urmă cu o săptămâna, blogul a creat un eveniment cu totul special pentru oraşul de pe Bega, dovedind că şi campaniile pe internet pot duce la salvarea vieţii. În câteva ore, în cadrul unei licitaţii, s-a strâns şi virat suma de 20.650 lei şi 1.300 de euro în contului lui Daniel Răduţă, un tânăr bolnav de leucemie acută limfoblastică, un fel de cancer al sângelui.
„Când am aflat de poveste, mi se părea încă un caz trist, încă un om bolnav cu care soarta a fost nemiloasă. Am scris un post despre el, am pus nişte bani în cont şi mi-am zis că nu pot să fac mai mult. Apoi, am mai vorbit cu nişte prieteni şi i-am rugat şi pe ei să doneze cât pot. Tot mai multe persoane s-au arătat interesate să ajute, astfel că, în câteva zile, am ajuns să organizăm o licitaţie. De câte ori mă plângeam că sunt obosită şi nedormită, mă gândeam cât de obosit trebuie sa fie Daniel Răduţă”, a mai spus timişoreanca.

Sinceritate
Tânăra spune că nu îi este frică să spună lucrurilor pe nume, astfel că, succesul blogului poate să vină şi din sinceritatea gândurilor prezentate pe blog. Drept exemplu, Nebuloasa le-a prezentat cititorilor, într-un serial de materiale, divorţul ei petrecut după şapte ani de căsnicie.
Gândul că ar putea trăi financiar exclusiv din blog nu este atât de îndepărtat, doar că Nebuloasa nu îşi doreşte acest lucru.

Întrebări şi răspunsuri

Pe lângă locul de muncă şi blog, cu ce îţi mai ocupi timpul?
Toată lumea mă ştie de susţinătoare a stand-up-ului românesc. Chiar dacă nu-s la fel de buni ca americanii, care au o industrie de 60 de ani, faţă de cei şase anişori ai românilor, consider că toţi cei care sunt acum în branşă merită susţinuţi.

De unde crezi că vine succesul blogului?
Cred că, în mare parte, succesul se datorează omului care e proprietarul blogului respectiv. Eu am avut la liceu două profesoare care, după părerea mea, au reuşit să construiască 50 la sută din personalitatea mea actuală. Oamenii îi citesc pe blogării care sunt construiţi uman ca şi ei.

Ce-i place
„Îmi place muzica până la obsesie, mă văd în stare să dansez zi şi noapte, respectiv să mă plimb prin parcuri toată ziua. În general, îmi place să nu îmi irosesc timpul liber, să iubesc cu pasiune şi să urăsc prin ignorare. Ţin mult la feminitatea mea“, a spus timişoreanca.

Ce nu-i place
„Din păcate, sunt unele locuri în Timişoara care arată mai rău decât după un bombardament atomic. Culmea, aceste locuri nu sunt în afara oraşului, ci în locuri unde există multe firme, depozite şi, mai ales, mulţi angajaţi. Ar trebui ca edilii să acorde o mai mare importanţă problemelor ridicate de cetăţeni“, a mai dezvăluit blogăriţa.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu