Blestemul proiectului european de 10 milioane de euro: nimeni nu se înghesuie la spaţiile noi. Chiria costă chiar şi 4.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile care gestionează Bastionul din Timişoara nu reuşesc să îl folosească la capacitatea pe care obiectivul o are pentru a atrage turiştii. După o primă licitaţie eşuată, Consiliul Judeţean Timiş organizează o nouă selecţie de oferte pentru spaţiile rămase libere. 

La licitaţia precedentă au fost scoase la licitaţie 13 spaţii, dintre care au fost închiriate doar 3. Pentru restul fie nu s-a prezentat nimeni, fie nu s-au îndeplinit condițiile de participare, fie a fost o singură ofertă, iar pentru atribuire era nevoie de cel puțin doi ofertanți. Consiliul Judeţean anunţă organizarea unei noi licitaţii în data de 14 iulie, la ora 13.00, iar ofertele se pot depune până mâine la ora 14.00. Caietele de sarcini pot fi achiziţionate de la biroul E08 din corpul nou de clădire al CJT. 




CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA FOTOGALERIE CU PLANTELE USCATE ÎN PARTEA DE BASTION A CONSILIULUI JDEŢEAN

Chirii de mii de euro

În urma lictaţiei anterioare  s-a stabilit că în corpul C vor funcționa, pe 241 de metri pătrați, un Art Cafe și un centru de expoziții temporare. La licitația pentru acest spațiu au participat firmele SC LOM PREP SRL, SC METROPOLITAN 2000 şi G&R EVOLUTION. Câștigătoare a fost declarată firma SC METROPOLITAN 2000, care și-a adjudecat spațiul la o chirie de 73 de lei pe metru pătrat lunar, rezultând o chirie de peste 4.000 de euro lunar. 

Un alt spațiu atribuit a fost pentru un centru cultural. Prețul de pornire pentru spațiul de 216 metri pătrați a fost de 40 de lei pe metru pătrat, iar prețul adjudecat a fost de 41 de lei pe metru pătrat lunar. Firma care a obținut spațiul este şi G&R EVOLUTION. 

De asemenea, cu ocazia primei licitaţii a fost închiriat şi un spaţiu pentru florărie, 53 de metri pătraţi fiind închiriaţi la preţul de 1.000 de euro lunar. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro