Baschetbaliştii sârbi de la BCM Elba sărbătoresc Crăciunul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sârbii din Banat şi-au urat în această dimineaţă „Hristos se rodi”, pentru a marca prima zi a Crăciunului în rit vechi. Printre cei care se află în sărbătoare se numără şi baschetbaliştii sârbi de la vice-campioana României, BCM Elba.

Printre cei care se află în sărbătoare se numără şi baschetbaliştii sârbi de la vice-campioana României, BCM Elba. În echipa „Leilor din Banat” există o veritabilă enclavă formată din şase jucători, la care se adaugă antrenorul Dragan Petricevici, secundul Goran Damjanovici şi directorul de marketing Mladen Galovici. Aseară, jucătorii au mers la biserică pentru a participa la aprinderea tradiţionalului „badnjak”, iar apoi s-au adunat într-un restaurant cu specfic sârbesc.

„Deja e o tradiţie să ne întâlnim în Ajunul Crăciunului şi să sărbătorim împreună. Noi am avut foarte puţin timp liber în această perioadă. Doar pe 31 şi 1 ianuarie. Tradiţia spune că în seara de Ajun se sărbătoreşte cu mâncare de post şi peşte. În casă se aduce cetina, pe jos se aruncă paie şi nuci”, a declarat Petricevici.



Suntem obişnuiţi să fim departe de casă. Dar aici chiar mă simt ca acasă. Mai ales alături de colegii de echipă. Mâncăm împreună, dormim, mergem la duşuri împreună, nu pot să spun că nu e familia mea”, a spus vedeta Rade Dzambici. Acesta a petrecut patru Crăciunuri în America, în perioada în care evolua în campionatul Universitar. „La New York, chiar în centrul Manhatanului, este cea mai mare biserică sârbească. Acolo mergeam de fiecare dată”, a adăugat Dzambici.

Sărbătoare în sânul echipei

Dragan Petricevici a primit un cadou inedit de Crăciun: şi-a aflat arborele genealogic. „M-a contactat pe skype un tip din Serbia, pe care îl chema tot Petricevici. Acesta mi-a făcut arborele. Se pare că mă trag dintr-un trib din Muntenegru. Primele date sunt consemnate din 1370. Apoi această familie s-a ramificat spre Croaţia, Kosovo, Serbia şi Bosnia”, a declarat antrenorul născut la Sarajevo.



Jucătorii Miloş Pesici, Nenad Markovici, Uroş Velicikovici, Rade Dzambici, Bojan Grubisici şi Nikola Beloica au petrecut împreună Ajunul. „Este al patrulea an când fac Crăciunul la Timişoara. E cea mai importantă sărbătoare pentru noi. De obicei se stă acasă cu familia. E greu că suntem departe de casă, dar e bine că putem fi împreună. Suntem profesionişti şi nu avem de ales”, a declarat Miloş Pesici.



La noi, în prima zi de Crăciun, primul om care intră în casă trebuie să fie un tânăr. Acesta se numeşte polozainik şi trebuie să primească daruri. Tot un obicei este şi ascuderea unui ban în pâine. Cine găseşte banul are noroc tot anul”, a spus Nenad Markovici.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?