Aparat unic în Timişoara, care determină cantitatea de anticorpi SARS-CoV-2 neutralizanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aparatul a fost pus în funcţiune la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş din Timişoara.

Analizator automat de imunologie pentru stabilirea cantitativă de anticorpi IgG în cazul pacienţilor care au fost infectaţi cu SARS CoV 2. Aceasta este denumirea celui mai nou aparat folosit de specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara.  

Dispozitivul permite determinarea cantităţii de anticorpi de tip IgG neutralizanţi-protectori din probele pacienţilor care au fost infectaţi cu noul coronavirus şi care s-au vindecat.  

Cu ajutorul acestui analizator automat se poate stabili dacă plasma prelevată de la un donator care a avut COVID 19 îndeplineşte criteriile necesare donării şi poate fi folosită pentru administrare în tratamentul unor pacienţi internaţi în spital. Metoda folosită este una automatizată, de imunologie, şi se bazează pe chemiluminiscenţă, care permite evidenţierea anticorpilor neutralizanţi-protectori. 

Rezultatele obţinute prin prelucrarea serului sau plasmei cu ajutorul analizatorului automat sunt exprimate cantitativ. Pentru a putea fi eligibilă, plasma recoltată de la donator trebuie să aibă o valoare de minim 40 AU/ml. 

 

“Până acum, plasma de la pacienţii ce au trecut prin boală, care era prelevată la Centrul de Transfuzii din Timişoara, era trimisă la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională din Bucureşti pentru a se stabili dacă poate fi folosită sau nu. Se pierdea timp preţios cu trimiterea, analiza acesteia şi obţinerea răspunsului. Acum, determinarea cantitativă se poate face la noi, în laboratorul spitalului. Vorbim de un aparat ultraperformant”, spune Delia Dogaru, medic primar Medicină de Laborator, responsabil analiză Compartiment Imunologie, Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. 


Aparatul poate să analizeze 100 de probe în acelaşi timp. Rezultatul se obţine în 40 de minute. 

Sensibilitatea acestei metode de testare depăşeşte 97 la sută. Mai mult, avantajul folosirii analizatorului automat de imunologie pentru determinarea cantitativă de anticorpi IgG este acela că tehnologia utilizată este specifică unui singur tip de coronavirus, fără a se putea produce interferenţe din aceeaşi familie de viruşi. Acest tip de analiză este, practic, printre cele mai dezvoltate tehnologii imunologice existente.  

Dispozitivul a fost primit printr-o donaţie făcută de Clubul Rotary Timişoara. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă