Alegeri Republica Moldova. Mesajul unui medic pentru studenţii basarabeni: „Rusul nu dă nimic. Convingeţi-vă neamurile să voteze vectorul european”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii basarabeni i-au provocat pe tineri să iasă la vot şi să aleagă vectorul european Foto Daniel Dancea

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara a organizat aseară un eveniment prin care îi provoacă pe tineri să iasă duminică la vot, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, dar să şi convingă neamurile şi rudele să voteze pentru proeruropeni. Un fost student basarabean, acum medic, le-a dat studenţilor exemplul personal, explicând cum i-a comvins pe câţiva proruşi să voteze calea europeană a Moldovei.

Peste 150 de studenţi basarabeni care învaţă în Timişoara s-au adunat aseară în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara pentru a-i chema pe tineri să iasă la vot. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, politicieni, dar şi reprezentanţi ai mediului academic din Timişoara. Primul care a luat cuvântul a fost rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea.

„Votul nu este un drept, ci o obligaţie. Noi nu-i socotim pe studenţii fraţi din Republica Moldova ca studenţi străini. Prin tot ce facem le arătăm solidaritatea noastră. În acest moment Republica Moldova este într-o perioadă crucială. Îndemnul nostru este responsabilitate socială, faţă de propria viaţă, împotriva igonranţei. Valorificaţi-vă drepturile şi îndepliniţi-vă obligaţiile. Mergeţi la vot!”, a spus Marilen Pirtea.

La rândul său, primarul Timişoarei, Nicolae Robu a ţinut un discurs prin care le-a transmis tinerilor să iasă din apatia în care au fost aduşi, intenţionat, pentru ca masele să fie manipulate mai uşor. 

„Tineretul a fost împins într-o stare de apatie. Chiar mi-am pus  întrebarea dacă unele lucruri nu au fost gândite special pentru a-i ţine departe pe tinerii educaţi de o parte. Aşa este mai uşor să manipulezi masele. Sunteţi elita socitetăţii din Republica Moldova şi e de nepermis ca o elită să nu fie implicată în luarea deciziilor majore. Dacă s-a progresat într-o societate, asta s-a luat numai prin implicarea minţilor luminate”, a declarat primarul Nicolae Robu

Edilul a semnalat că în calitate de rector, în trecut, şi primar, în prezent, a interacţionat mult cu studenţii basarabeni, observând că au un spirit civic mult mai pronunţat decât studenţii cetăţeni români. „Sper să duceţi şi mai departe acest spirit pentru viitorul nostru comun. În aceşti termeni trebuie să gândim. Cel mai important lucru este orientarea spre Uniunea Europeană. Nu este nimic mai important. Decizia la vot trebuie luată de atitudinea proeuropeană sau nu. Aderarea la Uniunea Europeană este extrem de benefică. Nu vă mulţumiţi să vă exprimaţi votul, dar daţi telefoane, capacitaţi cât mai mulţi cunoscuţi, membri ai familiei, pe toată lumea, pe pe care credeţi că aţi avea o şansă să o convingeţi să meargă la vot şi să voteze. Sunt convins că voi toţi aveţi o orientare europeană”, a mai susţinut primarul.

Un discurs aplaudat la secnă deschisă a avut şi profesorul Marcel Tolcea. 

„Votaţi să fiţi români. Votaţi să nu moară limba română, dreptatea, fiinţa voastră. Aici nu e vorba de democraţie, ci de fiinţa voastră.” 

„Sunt un om care crede că neamul lui nu e ceva la periferia Europei. Limba română nu poate să fie sluga nimănui. Voi aţi întinerit România, aşa cum nu mai credeam că o să fie. Trăiesc într-o Românie care a înţeles că această hârtie introdusă în urnă poate să ne schimbe viaţa. Eu nu cred că votul de duminică este o democraţie. E vorba de Da sau Nu. Spuneţi-le părinţilor voştri. Comuniştii ne-au terfelit patriotismul printr-o demagogie deşănţată. Voi faceţi parte dintr-o Românie adevărată. În rest, politicul el are importanţă atâta timp cât este în slujba acestui ideal profunde”, a spus Marcel Tolcea.

Un fost student basabean, în prezent medic primar în Timişoara, a fost mult mai categoric şi le-a atras atenţia studenţilor că propaganda rusă din Republica Moldova încă îi manipulează pe cei de vârsta a treia, care au o orientare prorusă spunând că în Uniunea Sovietică a fost mai bine. Medicul le-a transmis studenţilor să ia legătura cu rude şi prieteni pentru a-i convige să voteze drumul proeuropean al Republicii Moldova. „Le-am spus aşa. Câţi bani v-a dat Rusia să se facă bani, drumuri spitale. De fapt, tot ce s-a întâmplat au fost embargouri. Nu vă luăm aia, nu vă dăm aia. Uniunea Europeană, fără ca Republica Moldova să fie membră, a dat deja bani pentru şcoli, spitale sau drumuri. Sunt bani pe care i-a dat pentru că Moldova a ales drumul european. Eu prin argumentul ăsta am reuşit să conving câţiva oameni. Lumea ştie: rusul nu dă, Uniunea Europeană a dat. Sunaţi-vă neamurile şi convingeţi-le să voteze vectorul european”, le-a transmis medicul basarabean studenţilor din Timişoara.  

Acţiunea studenţilor basarabeni s-a încheiat cu un marş prin care tinerii au fost chemaţi să iasă duminică la vot. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent