Ajutoare de acasă pentru căpşunarii de peste graniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi timişoreni plecaţi să muncească în Italia şi Spania primesc pachete de la rudele de acasă.

Criza a sărăcit „căpşunarii” din Spania şi Italia, iar ajutorul le vine de acasă prin pachete de curierat. Dorel Petnehazi are o fiică plecată în Spania. Iniţial, fata lui s-a dus departe de casă pentru studii, dar a ales să rămână acolo şi să muncească. Nu câştigă prea mult şi tot familia e cea care o ajută.

„A fost greu când m-am despărţit de fiica mea. Ea a ales să facă studiile în străinătate pentru că universitatea i-a făcut o ofertă bună. A rămas plăcut impresionată de viaţa în Roma, s-a îndrăgostit de un coleg şi a decis să mai rămână acolo. Nu era hotărâtă să se stabilească, dar ne-a spus că merită să acorde o şansă vieţii de acolo decât să regrete”, a spus Dorel Petnehazi. Fiica lui s-a angajat la un magazin alimentar, dar salariul nu a fost niciodată prea mare, astfel că părinţii au fost nevoiţi să o ajute în continuare.

Conserve din România


„Nu i-am trimis niciodată bani pentru că nu ne permitem luxul ăsta, dar odată pe lună îi trimitem ceva mâncare gătită şi conserve. La noi mâncarea e mai ieftină şi mai bună. I-am trimis şi hainele de acasă ca să nu cheltuie prea mulţi bani pe haine noi în Italia”, a mai spus tatăl.

Afaceri bune pentru firmele de transport


Criza economică a adus schimbări importante în activitatea firmelor de curierat extern. „Cererea s-a schimbat cu totul. Avem mai multe curse ca niciodată. În plus, a trebuit să suplimentăm şi cursele destinate doar transporturilor”, a spus Aurel Tolorschi, directorul unei firme de curierat extern din Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile