Accident rutier în lanţ la ieşirea din Timişoara: o familie întreagă a fost grav rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia a fost distrusă

Membrii unei familii au ajuns pe patul de spital după ce au intrat cu autoturismul Dacia în care se aflau într-un tir parcat, după ce au fost loviţi de o camionetă. Din autotren, maşina a ajuns pe contrasens, unde a fost izbită de o altă maşină. Accidentul a avut loc la intrarea în Timişoara, pe Calea Şagului.  

UPDATE, ora 12.05: Din acest moment se circulă fără probleme pe Calea Şagului

UPDATE, ora 11.30: Şoferul, un tânăr de 26 de ani, susţine că a derapat după ce a fost lovit de o dubiţă. Maşina a intrat în TIR şi apoi a ajuns pe contrasens. Cei trei veneau de la Denta în vizită la bunica lor, internată la Spitalul Judeţean din oraş.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

În Dacie se aflau trei persoane. Maşina se pare că ar fi fost lovită în trafic de o camionetă, astfel că şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un TIR care staţiona în afara carosabilului. Maşina a ajuns apoi pe contrasens unde a fost lovită în plin de un alt autoturism care ieşea din Timişoara. Un tânăr, sora sa şi mama sa, care se aflau în maşina ce a derapat au fost transportaţi de urgenţă la spital. Sora şoferului a rămas blocată între fiarele Daciei până când a intervenit un echipaj de descarcerare.

Traficul a fost îngreunat la intrarea în oraş timp de zeci de minute. Maşinile circulă în continuare bară la bară în Calea Şagului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort