Târgu-Mureş:Distracţie cât cuprinde pe pârtiile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninsorile abundente din ultima perioadă vor atrage sute de mureşeni pe pârtia de schi de la Sovata. În Târgu-Mureş, la Platoul Corneşti, distracţia e garantată pe schiuri, sănii sau pe colacii de cauciuc.

Pârtia de la Sovata va fi principalul punct de atracţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Administratorii pârtiei Aluniş aşteaptă în jur de o mie de turişti în acest weekend, un record pentru începutul de an. Staţiunea dispune de două pârtii pentru toate vârstele. Pârtia Aluniş, concepută pentru adulţi, este de dificultate medie şi se întinde pe 1.100 de metri. Pârtia Aluniş 2, pentru începători şi copii, are o lungime de 300 de metri. Administratorii pârtiei din Sovata pun la dispoziţia tuturor celor care doresc, schiuri care pot fi închiriate timp de 24 de ore cu 25 de lei. Pârtia e dotată şi cu telescaun, care costă 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii.


Cu sania la Platou


Mureşenii care doresc să se distreze pe zăpadă pot opta pentru ore întregi de schi, săniuş sau tubing pe pârtia de la Platoul Corneşti. În cel mai înalt punct al Târgu-Mureşului, localnicii de toate vârstele au la dispoziţie o pârtie de aproximativ 300 de metri prevăzută cu o rampă de lansare supraînălţată pentru creşterea vitezei. Pârtia este dotată cu o telesanie, pentru cei care vor să urce mai repede în vârf. Urcarea cu acest dispozitiv costă 1 leu, la fel ca şi închirierea colacilor de cauciuc pentru practicarea tubingului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG