Târgu-Mureş: Urmaşii grofilor maghiari revendică 80% din pădurile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moştenitorii familiilor Banffy, Bethlen şi Kemeny vor înapoi 130.000 de hectare de pădure din munţii Gurghiu şi Călimani. Autorităţile judeţene se codesc să le dea grofilor pădurile înapoi, chiar dacă unii dintre moştenitori au hotărâri irevocabile de punere în posesie.

Moştenitorii familiilor nobiliare ungureşti Banffy, Bethlen şi Kemeny se judecă de cinci ani cu autorităţile române pentru retrocedarea a aproximativ 130.000 de hectare de pădure din munţii Gurghiu şi Călimani, adică 80% din întreg fondul forestier al judeţului Mureş.

Atât moştenitorii, cât şi autorităţile locale şi judeţene îşi susţin dreptul asupra pădurilor respective şi nimeni nu vrea să cedeze nici măcar o frunză. „Am reuşit să câştigăm deja un proces, în 2008, prin care clientului meu i se retrocedează, printr-o hotărâre irevocabilă şi executorie, 9.300 de hectare de pădure pe Valea Mureşului Superior, adică în localităţile Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni. De doi ani, Comisia judeţeană de Fond Funciar Mureş nu reuşeşte să-l pună în posesie", a declarat Rosza Jozsef, avocatul familiei Bethlen.

Nu recunosc actele

Autorităţile locale şi judeţene nu sunt însă convinse de autenticitatea actelor doveditoare ale familiilor maghiare. Prefectura Mureş a atacat hotărârea Tribunalului de repunere în posesie şi vrea să stabilească veridicitatea actelor celor care revendică pădurile. „Procesul pentru cea mai mare parte a suprafeţelor împădurite care sunt revendicate de urmaşii foştilor grofi sunt pe rol la Judecătoria Reghin. Procesul a fost readus din faza de Curte de Apel spre rejudecare şi sperăm să avem câştig de cauză, deoarece apărăm interesul statului. Suntem decişi să ne apărăm şi să păstrăm aceste păduri care reprezintă pentru toţi aurul verde, sunt tezaurul nostru de sănătate", a declarat Marius Paşcan, prefectul judeţului Mureş.

Pe de altă parte, autorităţile din Răstoliţa susţin că au acte de proprietate pentru aceleaşi păduri. „Comuna Răstoliţa are, din 2001, o sentinţă irevocabilă şi executorie prin care primeşte în posesie 4.300 de hectare de pădure şi păşune, iar din 2002 ne judecăm cu Direcţia Silvică să ne restituie acea suprafaţă", a precizat Gheorghe Mogilă, primarul comunei Răstoliţa. „Avem cărţi funciare, măsurători topografice, care arată clar locul unde pădurea a aparţinut familiei Bethlen. Cei de la Primăria Răstoliţa n-au putut să arate exact acest lucru, posibil pentru că nu au avut pădure acolo", a mai precizat avocatul Rosza.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie