Târgu-Mureş: Samuraiul care dă lecţii de csardas şi dansuri ţigăneşti

Cercetătorul Akio Hayashi s-a stabilit definitiv în România în 1994, după ce s-a îndrăgostit de dansurile noastre populare. Akio Hayashi are 50 de ani, o nevastă unguroaică şi patru copii, cel mai mare de cinci ani. S-a stabilit la Târgu-Mureş şi nu are de gând să să se întoarcă în ţara natală.

A ajuns absolut întâmplător în România, dar din ziua în care a călcat pe plaiurile mioritice nu a mai vrut să le părăsească. „Într-o zi, un prieten din Grecia m-a invitat la un festival de dansuri greceşti, dar festivalul nu s-a mai ţinut aşa că am plecat în România, în Maramureş, la un alt festival. Mi-au plăcut oamenii. Calzi şi primitori. Am fost în toate zonele ţări şi am găsit aceiaşi oameni ospitalieri şi nu cred că sunt aşa doar pentru că sunt eu străin. Aşa i-am găsit atunci când am venit prima dată aici şi nu s-au schimbat prea mult. Mi-a mai plăcut că în România sunt foarte multe minorităţi şi am avut ce învăţa de la fiecare", spune el.

Ştie 2000 de dansuri populare

Aici Akio Hayashi a descoperit dansurile româneşti, ţigăneşti, ungureşti, evreieşti, macedonene sau armeneşti. „România este un centru cultural foarte bogat, cu o varietate foarte mare de dansuri populare", spune niponul care acum ştie să danseze peste 2000 de jocuri populare din tot atâtea sate ardeleneşti. „Chiar dacă per ansamblu dansurile ardeleneşti, de exemplu, sunt cam la fel, fiecare comunitate are o anumită caracteristică aparte. Tocmai acest aspect mă interesează", spune Akio. Aşa încât a petrecut mult timp cu bătrânii din multe sate pentru a învăţa dansurile chiar de la ei. „După ce le-am învăţat, am început să îi învăţ, la rândul meu, pe tinerii din acelaşi sat. E straniu cum de învăţau de la mine şi nu voiau să înveţe de la bătrânii lor", povesteşte japonezul.

Predă dansuri populare copiilor

Acum Akio predă, ca voluntar, dansuri populare la grădiniţa Waldorf din Târgu-Mureş şi lucrează atât cu copiii, cât şi cu părinţii lor. Mai nou, îi învaţă să danseze şi pe micuţii cu dizabilităţi de la fundaţia Alfa Transilvană.

De doi ani s-a înscris şi la facultate şi este în anul doi la  Pedagogia Muzicii, la Universitatea de Artă Teatrală. Şi asta deşi ca formaţie profesională este cercetător. „În Japonia mă ocupam de material industrial şi pot să mă mândresc că am descoperit un dispozitiv de captat energia. Regret să spun, dar din păcate, în România nu există utilaje industriale aşa cum sunt în Japonia. Pur şi simplu nu cred că aş putea lucra aici. Important este că eu am ales dansul ca mod de viaţă şi mă simt foarte bine aşa. Nu aş schimba nimic în momentul ăsta. Nici în Japonia, nu cred că o să mă mai întorc", îşi încheie povestea japonezul dansator.