Târgu- Mureş: Profesoara care a lovit un poliţist: Sunt discriminată pentru că sunt ţigancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălina Domnui, profesoara din comuna Sânpaul care a pălmuit un poliţist după care a fost lovită de acesta, a afirmat că se simte discriminată, tranmite Antena 3.

Femeia susţine că nu a intenţionat să-l lovească pe poliţist şi că el a fost cel care a provocat-o. În plus, profesoara se plânge că a fost agresată verbal şi bruscată pentru că aparţine de altă etnie.

"N-am vrut să-l lovesc. M-a provocat dânsul (...) Mi-a vorbit foarte urât, a început să zbiere la mine. Nu suporta ţiganii!", a declarat profesoara. "Noi, ţiganii, nu ne putem depăşi condiţia că nu ne lasă alţii. De ce nu m-a lăsat să spun ce am de spus de la început până la sfârşit?", mai spune femeia.

Luni dimineaţă, directoarea şcolii la care predă Cătălina Domnui a chemat poliţia pentru a aplana un conflict izbucnit între profesoară şi un alt cadru didactic. Poliţiştii nu au reuşit însă să rezolve problema. Profesoara a început să le vorbească urât celor din jur şi să-i agreseze atât pe oamenii legii, cât şi pe reporterii prezenţi la faţa locului. Ulterior, ea a negat că ar fi bruscat ziariştii.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate