Serviciul de Evidenţa Populaţiei va funcţiona chiar şi-n ziua alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Mureş va fi deschis inclusiv duminică

Pentru ca mureşenii să se prezinte în număr cât mai mare la urne, Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Mureş va avea program prelungit cu publicul în această săptămână, urmând să fie deschis şi în ziua alegerilor, duminică, 9 decembrie.


E un lucru cunoscut acela că pentru a participa la vot, fiecare cetăţean cu vârsta păeste 18 ani trebuie să deţină documente de identitate valabile. În caz contrar, acesta are obligaţia de a se adresa serviciilor publice locale de evidenţă a populaţiei.

Pentru rezolvarea în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor îşi va prelungi programul de lucru cu publicul. Astfel, instituţia va fi deschisă şi sâmbătă, între orele 8.00 – 16.00, dar şi în ziua alegerilor parlamentare, duminică, între orele 8.00 – 21.00.

Conform legii, actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului roman şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă. Prin act de identitate se înţelege: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate aflat în termen de valabilitate.

Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Mureş va elibera inclusiv cărţi de identitate temporare în cazul în care solicitatntul nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate normale sau în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare