Se pregătea de Bac, dar a sfârșit carbonizat într-o mașină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Facebook

Un cumplit accident rutier a avut loc ieri noapte pe șoseaua de centură din Târgu-Mureș, în urma căruia un băiat a murit carbonizat.

c ieri noapte pe șoseaua de centură din Târgu-Mureș, în urma căruia un băiat a murit carbonizat. Tudor Rusu, de 19 ani, elev în clasa XII F la Colegiul Național Al. Papiu Ilarian, se afla în mașina condusă de un prieten de-al său, când deodată mașina a derapat și a intrat în gardul unei locuințe de pe Calea Sighișoarei. Mașina a fost cuprinsă de flăcări, iar tânărul a rămas blocat pe bancheta din spate a mașinii, unde a decedat. Pompierii mureșeni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiului produs, dar viața băiatului nu a putut fi salvată. Șoferul mașinii a fugit de la fața locului și a fost prins la 8 ore după producerea tragediei.

Cauza accidentului a fost viteza neadaptată condițiilor de trafic, dar și consumul de alcool la volan. ”Șoferul are 18 ani, era prieten cu victima și a fost testat pentru identificarea alcoolemiei, iar testele au relevat că tânărul consumase alcool. În condițiile în care recoltarea probelor de sânge a fost făcută la 8 ore de la producerea accidentului, rezultatul analizelor va fi recalculat, pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia avută de șofer în momentul în care s-a petrecut accidentul”, a declarat Ioan Florin Pop, de la Poliția Rutieră Târgu-Mureș.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE / Sfârșit tragic! Elev de la Papiu carbonizat pe șoseaua de centură! Șoferul are 18 ani, era băut și a fost prins de Poliție!

Sute de tineri regretă moartea lui Tudor Rusu. Vezi aici mesajele

Sute de mesaje pe Facebook

Tudor Rusu era un tânăr foarte popular în liceul său, iar vestea decesului său a venit ca un șoc pentru toți colegii și apropiații. Câteva sute de mesaje de condoleanțe au fost postate pe pagina sa de Facebook. ”Era un băiat plin de viață, mereu zâmbitor, încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva”, ne-a declarat Mihai Petrea, 17 ani, amic de-al lui Tudor.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV