Săpau șanțuri pentru a fura cablu telefonic, dar i-a prins Poliția

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii din localitatea mureșeană Band au reținut patru bărbați, care săpau şanţuri pe o parcelă de teren cultivată cu lucernă, în zona Dealul Bandului.

Chiar dacă nu se cunoștea motivul săpăturilor, misterul a fost elucidat la scurt timp după reținerea suspecților. Cei patru indivizi săpau cu scopul de a sustrage cablu telefonic din reţeaua de telefonie, iar la vederea poliţiştilor au fugit pe câmp. În ciuda acestui fapt, bărbații au fost prinși fără probleme de agenții de Poliție, care ulterior i-au identificat pe aceștia. Cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, toţi provenind din Band, suspecții sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi distrugere de cultură agricolă (lucernă), urmând a fi stabilită valoarea prejudiciului cauzat.

O altă infracțiune înregistrată pe un câmp agricol a avut loc tot ieri, de data aceasta în localitatea Păsăreni. O femeie a fost prinsă în flagrant în timp ce fura știuleți de porumb. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că femeia a sustras în perioada 10 septembrie - 8 octombrie cantitatea de aproximativ 500 de kilograme, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1000 de lei, care a fost recuperat în proporţie de 50%.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente