Războiul pentru organizarea Peninsulei se dă între Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 15 ianuarie vom afla care va fi oraşul ce va găzdui ediţia a 11-a a festivalului Peninsula

Deşi Emil Boc afirmase de curând că s-a oficializat mutarea festivalului Peninsula de la Târgu-Mureş la Cluj-Napoca, se pare că organizatorii nu au luat încă decizia oficială, pe care o vor anunţa abia pe 15 ianuarie.

Până atunci, atât clujenii, cât şi mureşenii, încearcă să găsească soluţii pentru organizarea celui mai mare festival de muzică din ţară. Târgumureşenii, prin vocea primarului Dorin Florea, se bazează pe faptul că Peninsula a devenit un veritabil brand al oraşului după cei 10 ani de organizare, care au dus la cifre record de prezenţă (79.000 de persoane în 2012) şi pe acela că municipalitatea a găsit un spaţiu nou de desfăşurare, care ar permite prezenţa unui număr mai mare de participanţi. Ambii primari sunt membri de marcă ai PDL-ului, astfel că nu se pune problema ca disputa să îl avantajeze pe unul sau pe altul din punct de vedere politic.

Clujul se bazează pe condiţiile financiare mai bune de care dispune oraşul şi prin infrastructura turistică superioară. În plus, Clujul va fi Capitală Europeană a Tineretului în 2015, iar Peninsula ar putea reprezenta un brand al oraşului peste trei ani, lucru întărit prin vocea primarului Emil Boc: ”Din câte ştiu, se intrase într-o anumită rutină după cei 10 ani, iar organizatorii căutau o anumită provocare. Pentru noi, din perspectiva faptului că oraşul nostru a dobândit statutul de Capitală Europeană a Tineretului, organizarea la Cluj a acestui festival ar genera emulaţie pentru Cluj şi pentru regiune. Eu am fost interesat şi am discutat încă din vară anumite aspecte”.

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca are mai multe rute disponibile decât cel de la Târgu-Mureş, astfel că, cel puţin în teorie, permite aducerea mai multor turişti străini la festivalul din vara acestui an. Un alt argument în favoarea clujenilor este acela că în Târgu-Mureş nu există hotel de cinci stele, ci doar camere în regim de cinci stele, iar unii artişti ar fi avut reţineri în ceea ce priveşte participarea la festival tocmai din această cauză.

Târgumureşenii au de partea lor tradiţia primelor zece ediţii, festivalul fiind unul ”al casei”, care a crescut constant, de la an la an. Problemele întâlnite de organizatori an de an în ceea ce priveşte locul de desfăşurare a festivalului par să fie de domeniul trecutului.

Dorin Florea, primarul Târgu-Mureşului, spune că s-a înţeles cu organizatorii în ceea ce priveşte locul de desfăşurare a ediţiei din acest an a Peninsulei: Parcul Municipal, un teren de 14 hectare aparţinând Romilva şi care urmează a fi oferit prin Hotărâre de Guvern Primăriei Târgu-Mureş. Este vorba despre terenul Romsilva care adăposteşte caii de rasă şi care urmează să fie atribuit municipalităţii.

Nu sunt de acord cu mutarea festivalului, pentru că Târgu-Mureşul este de zece ani partener al Peninsulei. Locaţia pe care am prevăzut-o pentru anul acesta este Parcul Municipal, acolo trebuie să se desfăşoare festivalul anul acesta. Probabil că după Bobotează lucrurile se vor aşeza”, a declarat primarul Târgu-Mureşului.

Fanii mureşeni ai festivalului au iniţiat şi o petiţie pentru ca Peninsula să nu fie mutat la Cluj: ”Vrem Peninsula la Târgu-Mureş!”. Până în momentul de faţă, peste 1500 de persoane şi-au exprimat suportul pentru ca festivalul să nu părăsească Târgu-Mureşul.

Totuşi, Clujul pare să fie avantajat în bătălia pe care o poartă cu Târgu-Mureşul în vederea organizării festivalului. Organizatorii văd în Cluj-Napoca un nou început şi posibilitatea creşterii de la an la an a Peninsulei. Ba chiar există estimări conform cărora în vara acestui an s-ar organiza o super-ediţie a festivalului, cu un buget foarte mare, care ar atrage fără probleme 100.000 de participanţi la evenimentul din Valea Gârbăului (locul ales de autorităţile clujene pentru organizarea festivalului).

În plus, aceştia spun că la Cluj vor avea posibilitatea unei strategii pe cinci ani, ceea ce la Mureş nu s-a putut din cauza problemelor legate cu terenul de la Complexul Weekend, unde an de an trebuia semnat un nou contract de închiriere. ”În clipa de faţă acel teren nu aparţine Primăriei Târgu-Mureş, deci ar trebui să aşteptăm o decizie în această privinţă şi nu ne permitem încă să creăm o strategie de dezvoltare a festivalului pe mai mulţi ani. Ne vom uita şi la această variantă, dar momentan e doar o promisiune”, a declarat Balázsi-Pál Előd, directorul de comunicare al Festivalului Peninsula.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, reținut după ce a bătut doi adolescenți. Edilul susține că situația a fost exagerată
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Echipa publicației germane Die Welt din Ucraina, lovită de un atac rusesc cu drone. Trei persoane au fost rănite
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”